Putem trece mai usor prin Bulgaria de azi. Iata procedura
Dimensiune font:
Cetatenii romani care tranziteaza Bulgaria trebuie sa completeze, de vineri, doar o declaratie pe proprie raspundere in care sa arate ca sunt doar in tranzit si ca vor parasi neintarziat tara.
Pana acum, procedura prevedea ca misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetatenie sa trimita o notifiare catre Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care sa ateste scopul exclusiv de tranzitare, ceea ce ducea la intarzieri.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o convorbire telefonica cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru si ministru al Afacerilor Externe din Bulgaria.
"Seful diplomatiei romane a abordat tema procedurii aplicate pentru tranzitarea teritoriului Bulgariei de catre cetatenii romani si a adresat rugamintea ca autoritatile bulgare sa asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de asteptare in punctele de control pentru trecerea frontierei", arata MAE.
Joi seara, autoritatile bulgare au adoptat o noua reglementare, printr-un ordin al Ministrului Sanatatii, prin care este eliminata cerinta aplicabila anterior, care prevedea ca persoanele care doreau sa tranziteze teritoriul tarii puteau sa o faca doar in urma transmiterii de catre misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetatenie a unei notificari catre Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care sa ateste scopul exclusiv de tranzitare.
"Procedura aplicata pana acum provoca uneori intarzieri mari in tranzitarea Republicii Bulgaria de catre cetatenii romani. Noul ordin prevede ca persoanele aflate in tranzit urmeaza a-si asuma, printr-o declaratie pe proprie raspundere, ca tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar si ca se garanteaza parasirea neintarziata a teritoriului Republicii Bulgaria", precizeaza MAE.
Noua reglementare se aplica din 22 mai.
"Ministrul Bogdan Aurescu transmite multumiri deosebite omologului sau bulgar pentru promptitudinea si disponibilitatea manifestate fata de solicitarea partii romane", mai arata MAE.
Vestea vecinilor din Bulgaria vine in contextul in care ieri Grecia a anuntat ca Romania se numara printre cele 19 state care vor putea trimite turisti in aceasta tara, din 15 iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau