Regionalizarea, prezentată în premieră la Guvern
Dimensiune font:
calendarul de măsuri privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării a fost prezentat în şedinţa de ieri
Guvernul a convenit ieri asupra măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România. În acest sens, Cabinetul a aprobat, în şedinţa de ieri, un memorandum cu tema „Adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România”, după cum se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Executivului. Anterior, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a estimat că în luna iunie va fi finalizat cadrul pentru descentralizare şi regionalizare. El a reafirmat că scopul principal al regionalizării este dezvoltarea echilibrată a României, aceasta fiind „la pachet” cu descentralizarea. „Ţinta noastră este ca în luna iunie să finalizăm cadrul pentru descentralizare şi regionalizare. Îl punem pe masa Guvernului, apoi va intra în dezbatere publică. După ce se modifică Constituţia, dăm drumul la alegerile pentru regiuni”, a declarat Dragnea. El a subliniat că regionalizarea României nu implică desfiinţarea judeţelor, dar, în ceea ce priveşte prefecturile, acest lucru nu este încă sigur. Vicepremierul a adăugat că, la nivelul cetăţenilor, împărţirea ţării va însemna micşorarea numărului de salariaţi.
Potrivit acestuia, în cadrul CJ-urilor vor trece o serie de direcţii din deconcentrate, regiunea urmând a deveni autoritate de management, aşa cum există la ministere în prezent. El a adăugat că structura de la regiuni nu va fi una nouă, ci va fi pe structura Agenţiilor de Dezvoltare Regională. (Beatrice Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau