Risc ridicat de explozie la Crevedia / Dintr-o cisternă se scurge gaz
Dimensiune font:
Pericolul nu a trecut la Crevedia! Sunt scurgeri de gaze, marţi dimineaţă, la una dintre cisterne, anunță Antena3 CNN.
Cel mai probabil, este vorba despre acea cisternă pe care pompierii încearcă de sâmbătă să o țină în siguranță.
Perimetrul de siguranță de acolo, de la Crevedia, a fost extins de pompieri.
S-a lărgit perimetrul de siguranță, de la 300-400 de metri depărtare la circa 700 de metri depărtare. Așa au stabilit autoritățile că este mai sigur, şi asta pentru că la fața locului, acolo unde a avut loc explozia, sunt în acest moment trei cisterne.
Dintre acestea, două au în interiorul lor combustibil, iar dintr-una singură se scurge gazul petrolier lichefiat prin intermediul unor fisuri care s-au produs odată cu acea explozie.
Pentru că anchetatorii nu pot în acest moment să scoată gazul cu ajutorul robinetelor, având în vedere că există un risc de explozie, ei așteaptă ca acest gaz să se scurgă natural.
Peste 15 pompieri sunt acum la locul exploziei din Crevedia şi acţionează cu patru autospeciale de stingere, un SMURD și răcesc cele trei cisterne.
Există și un echipaj CBRN (soluții chimice, biologice, radiologice și nucleare) care face măsurători de specialitate o dată la patru ore.
Directorul INSEMEX Petroșani (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă) a spus că a indicat criminaliștilor care sunt materialele care trebuie ridicate acolo drept probe și cel mai probabil că INSEMEX a încheiat cercetarea la fața locului. Rămâne acum totul în mâinile criminaliștilor și specialiștilor din cadrul IGPR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau