România, amenințată de războiul din Ucraina?
Dimensiune font:
Pe măsură ce Ucraina avansează în contraofensivă, analiștii preconizează mișcări neașteptate din partea lui Vladimir Putin, căruia îi e greu să recunoască înfrângerile de pe front.
Un articol New York Times prezintă presiunea pusă de Ucraina pentru a primi din partea SUA rachete cu rază lungă, cu bătaie la 190 de mile, care ar putea ajunge și pe teritoriul Rusiei. Ținta ar fi Crimeea, teritoriu ocupat de ruși încă din 2014.
Potrivit sursei citate, președintele Biden a manifestat reticiență, iar Casa Albă nu vrea să provoace Rusia și să escaladeze războiul prin trimiterea acestor arme în Ucraina.
„Încercăm să evităm un al treilea război Mondial", a repetat în declarațiile sale președintele Biden.
România apare menționată când sunt enumerate scenariile luate în calcul dacă Vladimir Putin va încerca să acopere înfrângerea de pe frontul estic din Ucraina cu alte acțiuni în forță. În acest context, se menționează distrugerea unor baze de aprovizionare pentru armata ucraineană, care s-ar afla în România.
La cererea Europei Libere, jurnaliștii NYT au clarificat că fac referire la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, dar că nu ar fi vorba explicit de arme grele în cazul României, ci doar al Poloniei.
Conform surselor oficiale, arme grele nu tranzitează baza militară de la Mihail Kogălniceanu, iar în ea se află staționați militari din partea țărilor aliate NATO.
Generalul (r) Ștefan Dănilă susține că „centre de transfer de tehnică militară grea în România nu sunt în momentul de față, pentru că ar fi foarte vizibile. Nu avem niciun fel de dovadă.”
„Datele comunicate oficial arată un ajutor minim, echipament de protecție, muniție clasică, sunt diferențe evidente între ajutorul trimis de țări precum Polonia și de România”, explică și generalul (r) Virgil Bălăceanu pentru Europa Liberă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau