"Românii plantează o pădure cât o ţară". Ministerul Mediului începe o campanie de împădurire
Dimensiune font:
"Românii plantează o pădure cât o ţară" este titlul celei mai mari campanii de împădurire la nivel naţional anunţate de Ministerul Mediului. Numai în această primăvară vor fi împădurite peste 11.000 de hectare. În ultimii ani, în România, s-au tăiat ilegal milioane de metri cubi de lemn. Pentru că nu am stopat fenomenul, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement în cazul României.
Aproape 100.000 de hectare de păduri de stat administrate de Romsilva au fost afectate la începutul acestei luni de fenomene meteo extreme. Au fost distruşi sute de mii de arbori.
Însă, România nu pierde păduri doar pe furtună. Pierde zilnic, de ani, hectare întregi de plămâni verzi din cauza hoţilor de lemne.
Reprezentanţii Ministerului Mediului anunţă pentru această primăvară cea mai mare campanie de împădurire desfăşurată la nivel naţional.
Ambiţia celor de la Ministerul Mediului este ca vreme de aproape două luni, cât durează această campanie, în fiecare zi să fie plantaţi o jumătate de milion de puieţi. Chiar şi aşa, efectele acestor noi păduri vor putea fi resimţite peste 10 sau chiar 20 de ani.
În cadrul campaniei "Românii plantează o pădure cât o ţară" 11 mii de hectare vor prinde viaţă.
Numărul cel mai mare de puieţi va ajunge în judeţele Maramureş, Cluj, Suceava, Braşov, Sibiu, Harghita şi Bistriţa. Adică, exact judeţele în care în ultimii ani au avut loc defrisări masive.
Vor fi plantate peste 2.500 de păduri de la zero, iar 7.000 de păduri tinere vor fi completate.
Vor fi începute lucrările la centura verde a municipiului Oradea, dar şi la perdeaua de protecţie a autostrăzii A 2.
În acelaşi timp vor fi împădurite şi terenurile degradate identificate de primarii din toată ţara şi puse la dispoziţie în cadrul acestui proiect.
Până acum, cele mai mari suprafeţe au fost identificate în judeţele Olt, Galaţi, Vaslui şi Tulcea.
Plantările vor începe pe 21 martie şi vor fi făcute cu personal silvic şi voluntari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau