Scandal la Berlin. Mii de oameni au protestat împotriva măsurilor restrictive anti-COVID
Dimensiune font:
Câteva mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în Berlin pentru a protesta împotriva strategiei guvernamentale de combatere a coronavirusului şi, mai ales, a restricţiilor impuse, cum ar fi cerinţa de a purta mască, transmite dpa.
După ce mai multe adunări individuale planificate au fost interzise de către autorităţi, în conformitate cu regulile împotriva cărora manifestanţii intenţionau să protesteze, o mulţime mare, dar împrăştiată, s-a adunat sâmbătă şi a început să se deplaseze pe străzi – fără măşti – urmărită îndeaproape de poliţişti pe jos, în dube şi chiar într-un elicopter. Cordoane de protecţie au fost instalate în jurul unor porţiuni mari din cartierul guvernamental.
Poliţia germană era pregătită pentru o participare de dimensiuni mult mai mari, având pregătiţi aproximativ 2.000 de ofiţeri, inclusiv aduşi din afara capitalei.
Poliţiştii au raportat aproximativ 100 de reţineri, unele de scurtă durată, precum şi rănirea unui ofiţer pe fondul mai multor atacuri împotriva membrilor forţei de poliţie.
În acelaşi timp, un alt grup de manifestanţi s-a adunat într-o altă zonă din Berlin pentru o ‘Paradă a Iubirii’.
Deşi nu se opun în mod explicit regulamentelor impuse pentru a gestiona pandemia de COVID-19, organizatorii au spus că vor să răspândească sentimente pozitive în mijlocul pandemiei, evidenţiind în acelaşi timp diversitatea Berlinului. Îmbrăţişările şi dansurile favorizate de o astfel de adunare au dus la încălcări frecvente ale regulilor de distanţare socială. Puţini purtau mască, deşi erau încurajaţi de organizatori să o facă.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Cu toate acestea, mai mulţi participanţi purtau bannere în care erau denunţate grupurile care pun la îndoială existenţa coronavirusului.
Poliţia a estimat aproximativ 4.000 de participanţi. Organizatorii se aşteptau la 10.000.
Nouă demonstraţii au fost interzise din start de către poliţie, inclusiv cea a mişcării Querdenken (Gândirea laterală) – un grup de sceptici faţă de existenţa coronavirusului, activişti de extremă dreapta şi persoane care se opun vaccinării -, pe una din principalele artere din Berlin.
Organizatorii a patru demonstraţii au contestat în instanţă interdicţia dată de poliţie. Un singur demers a avut succes, obţinând în cele din urmă permisiunea pentru o întâlnire de 500 de protestatari, în zilele de sâmbătă şi duminică.
Poliţia a acordat o atenţie deosebită acestui tip de demonstraţii deoarece protestele mari împotriva restricţiilor impuse în Berlin ca urmare a pandemiei în urmă cu un an s-au încheiat cu străpungerea de către manifestanţi a unei bariere ridicate în zona clădirii Reichstag-ului, care găzduieşte parlamentul, şi ocuparea pentru scurt timp a unei din scările principalele, incident care a provocat indignare pe scară largă în Germania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau