Scutul antirachetă din România, gata de instalare. Un pas important a fost făcut
Dimensiune font:
La nivelul Congresului SUA a fost asigurată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, care va găzdui scutul antirachetă american, notează Agerpres.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut miercuri o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, oficialul american reiterând că la nivelul Congresului SUA a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015, a anunţat MAE.
"Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach - EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect. Frank Rose a reconfirmat faptul că angajamentul SUA pentru fazele 1, 2 (care implică România, prin Baza Deveselu) şi 3 ale EPAA rămâne extrem de ferm şi a adresat mulţumirile sale omologului român pentru aplicarea fără întârzieri, în calendarul stabilit împreună, a Acordului dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice în România, semnat în septembrie 2011. De asemenea, a reiterat faptul că la nivelul Congresului SUA a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015", se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au discutat şi despre momentul începerii lucrărilor de construcţie în cadrul bazei în acest an şi au evaluat extrem de pozitiv eforturile făcute deja pentru pregătirea începerii acestora, precum şi pentru negocierea şi finalizarea ultimelor Aranjamente de Implementare a Acordului din 2011.
Frank Rose se află la Bucureşti pentru a participa la cea de-a IX-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă.
Bogdan Aurescu a mulţumit la rândul său pentru aprecierile făcute de Frank Rose la adresa României în prezentarea acestuia din cadrul conferinţei, conform cărora "România este un partener şi un aliat important al SUA, ambele părţi fiind puternic angajate în această relaţie bazată pe valorile noastre împărtăşite, inclusiv angajamentul pentru democraţie". "Ca aliaţi NATO, România şi Statele Unite cooperează în privinţa multor provocări globale comune, de la stoparea proliferării nucleare şi întărirea securităţii energetice, până la combaterea schimbărilor climatice. Apreciem rolul-cheie jucat de România în NATO la dezvoltarea Noului Concept Strategic pe teme cum ar fi apărarea antirachetă şi reforma internă a Alianţei. Statele Unite doresc dezvoltarea şi adâncirea Parteneriatului bilateral cu România, continuând totodată să întărim conexiunile noastre euroatlantice. (...) Le mulţumesc în mod deosebit colegilor români pentru leadership-ul lor în cadrul NATO", a spus Rose, conform MAE.
Cei doi oficiali au abordat şi cooperarea cu Rusia privind apărarea antirachetă, precum şi alte proiecte bilaterale conexe problematicii apărării împotriva rachetelor balistice.
În perioada 30 aprilie-3 mai, Asociaţia Aeronautică şi Aerospaţială Franceză, organizaţie care reuneşte reprezentanţi ai industriei aeronautice şi aerospaţiale, organizează la Bucureşti cea de-a IX-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă. Ediţia anterioară a conferinţei s-a desfăşurat la Paris, în perioada 3-6 iulie 2012, iar în 2011 - la San Sebastian, în Spania. Conferinţa reuneşte, în special, reprezentanţi ai industriei de profil din domeniul apărării, precum şi decidenţi politici, experţi guvernamentali şi specialişti din mediul academic.
Organizarea Conferinţei la Bucureşti reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la dezvoltarea problematicii apărării antirachetă în cadrul NATO.
realitatea.net
Aum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau