Şeful SRI: România trebuie să aibă forţa de a purta discuţii de pe picior de egalitate cu Rusia
Dimensiune font:
Directorul SRI, George Maior, consideră că România trebuie să discute pe picior de egalitate cu Rusia, avertizând că, din cauza importanţei care i s-a dat pe plan intern, site-ul Vocea Rusiei, finanţat de la Moscova, a devenit mai influent decât "este el din punct de vedere al calităţii". Maior mai atrage atenţia că ţări situate la estul României încearcă să influenţeze statele din această parte a Europei şi se arată deranjat de "o serie de rezervişti" care folosesc ilegal informaţii dobândite pe parcursul carierei de ofiţeri.
"România trebuie să aibă forţa de a-şi extrage puterea adecvată unor discuţii de pe picior de egalitate cu Rusia, putere pe care şi-o poate extrage doar din apartenenţa la NATO şi la UE. Eu cred că este important să se ştie acest lucru; pe de altă parte, trebuie să fim atenţi şi la state, pe care nu vreau să le numesc, dar care se află la estul României, unde există preocupări de a cunoaşte în profunzime ceea ce se întâmplă aici, de a încerca anumite exerciţii de influenţare a unor dinamici din statele din zonă. Încercăm să contracarăm astfel de fenomene", a declarat George Maior, într-un interviu pentru România Liberă.
Întrebat dacă site-ul Vocea Rusiei influenţează viaţa politică din România, având în vedere că acesta a devenit brusc foarte influent, în perioada suspendării lui Traian Băsescu, Maior a răspuns: "Cred că l-am făcut noi mai influent în plan intern decât este el din punct de vedere al calităţii."
În ceea ce priveşte ameninţarea teroristă din partea Al Qaeda, şeful SRI a arătat că, "din diverse motive", aceasta a crescut, deşi există şi alte organizaţii de aceeaşi factură, însă a exclus probabilitatea unui atac terorist în România pe termen scurt.
"Pe termen mediu şi lung, dacă vigilenţa SRI şi a altor servicii de informaţii cu care cooperează ar scădea, ar exista o probabilitate, pentru că ameninţarea este în creştere: există o circulaţie mult mai dinamică a persoanelor provenind din zonele cu un asemenea potenţial, şi mă refer mai ales la statele din Orientul Mijlociu şi cele din nordul Africii. Pe de altă parte, este vorba despre dezvoltările interesante din punct de vedere strategic care au loc în România: scutul antirachetă, facilităţi militare, prezenţa militarilor români în afara ţării, poziţionarea faţă de anumite problematici de acest tip în Afganistan. Toate acestea fac şi din România, ţară membră a NATO şi UE, o ţintă atrăgătoare pentru un asemenea atac", a precizat Maior.
Maior a mai spus că anularea proiectului privind scutul american antirachetă de la Deveselu, aşa cum s-a vehiculat în presa din SUA, "ar afecta poziţionarea României într-un complex de securitate internaţional", dar "din fericire, acest lucru nu se va întâmpla".
Nu în ultimul rând, directorul SRI a avertizat că există foşti ofiţeri ai securităţii care folosesc ilegal informaţii obţinute în timpul serviciului.
"Pe mine mă deranjează o serie de rezervişti care folosesc informaţii, ceea ce este ilegal, pe care le-au dobândit pe parcursul carierei de ofiţeri de informaţii, pentru agende economice sau politice, sau care încearcă să contacteze ofiţeri activi pentru a dobândi informaţii noi pe care să le folosească şi care pun prin acest mod de operare fie pe Serviciu, fie în diverse anturaje în care se învârt. Este contrar eticii ofiţerilor de informaţii şi îi dispreţuiesc pentru ceea ce fac", a conchis Maior.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau