SENTINŢĂ CIVILĂ NR. 2025/21.04.2022 PRIVIND DESCHIDEREA PROCEDURII DE FALIMENT A DEBITOAREI Assista Asimed S.A. (fostă Societatea de Asigurare Reasigurare Asimed S.A.)
Dimensiune font:
Dosar nr. 19226/3/2021
ROMÂNIA, TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECŢIA a VII-a CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 2025, Şedinţa publică din data de 21.04.2022
Tribunalul constituit din: PREŞEDINTE–JUDECĂTOR SINDIC: IULIA SLUJITORU
GREFIER: NICOLETA NICULAE
Pe rol se află soluţionarea cauzei civile, privind pe creditoarea Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.) şi pe debitoarea Assista Asimed S.A. (fosta Societatea de Asigurare Asimed S.A.), având ca obiect cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 12.04.2022, fiind consemnate prin încheierea de şedinţă de la această dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Tribunalul a amânat pronunţarea la data de astăzi, când, în aceeaşi constituire, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de societatea debitoare Societatea de Asigurare Reasigurare Asimed S.A. (actualmente Assista Asimed S.A.), desemnarea în calitate de lichidator judiciar un practician în insolvenţă agreat de A.S.F., precum şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată aferente cauzei.
În motivare, reclamanta a arătat că debitoarea se află în stare de insolvenţă, astfel cum aceasta este definită de art. 5 alin. I punctul 31 lit. b Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a imposibilităţii restabilirii nivelului fondurilor proprii eligibile sa acopere MCR - cerinţa de capital minim, conform Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, în cazul societăţilor supravegheate conform părţii 1 - Regimul de supraveghere Solvabilitate 11.
Reclamanta a invocat Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară adoptată în şedinţa din data de 26.11.2020, în cadrul căreia a fost analizată Nota privind aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la Societatea Asigurare Reasigurare Asimed S.A., Procesul-verbal de control înregistrat la A.S.F. cu nr. SA-DSC/2814/02.07.2020 şi Răspunsul societăţii la constatările menţionate în Procesul-verbal de control nr. 95/22.07.2020, înregistrat la A.S.F. cu nr. RG/20842/22.07.2020.
Prin Decizia A.S.F. nr. 1493/17.12.2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din data de 07.01.2021, în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus, printre altele, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii debitoare; constatarea stării de insolvenţă; precum şi promovarea cererii de deschidere a procedurii falimentului.
În baza Deciziei A.S.F. nr. 211/11.02.2019 a fost desfăşurat un control periodic la Societatea Asigurare Reasigurare Asimed S.A., perioada supusă verificării fiind 31.12.2017- 31.12.2018, cu excepţia taxelor datorate A.S.F. pentru care perioada supusă verificării a fost 01.01.2014-31.12.2018. Suplimentar faţă de perioada controlată menţionată în tematica de control, au fost efectuate şi verificări asupra evenimentelor favorabile sau nefavorabile, care au avut loc între data de 31.12.2018 şi data încheierii procesului verbal de control, acestea fiind considerate evenimente ulterioare. Perioada în care s-a desfăşurat efectiv controlul la sediul social al societăţii a fost 04.03.2019-07.03.2019, precum şi în zilele 3.12.2019, 4.12.2019, 9.12.2019, 5.02.2020,20.02.2020 şi 30.06.2020.
Acţiunea de control s-a finalizat prin încheierea Procesului-verbal de control înregistrat la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. SA-DSC/2814/02.07.2020 şi Ia Societatea Asigurare Reasigurare Asimed S.A. cu nr. 87/02.07.2020.
Cu referire la obiectivele tematicii de control, printre obiectivele principale de control a fost şi evaluarea activelor şi datoriilor înregistrate de societate în bilanţul Solvabilitate II, precum şi a fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa minimă de capital, în cadrul procesului verbal de control nr, SA-DSC/2814/02.07.2020.
În drept, reclamanta a invocat art. 65 alin. 2, art. 245 alin. 1 şi art. 249, art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014.
Cererea reclamantei a fost înregistrată în dosarul nr. 4874/3/2021 deja format pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă.
Instanţa reţine că dosarul nr. 4874/3/2021 a format în urma înregistrării, în data de 19.02.2021, a cererii debitoarei Assista Asimed S.A. prin care aceasta a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă, în temeiul art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 4874/3/2021 în data de 23.02.2021, a fost admisă cererea debitoarei Assista Asimed S.A. şi, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, s-a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de aceasta, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu practicianul A&A Consultants S.P.R.L. cu atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014.
Împotriva încheierii de mai sus, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat apel, care a fost admis, prin Decizia civilă nr. 1053/A/14.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa de apel a anulat încheierea apelată, pe care a anulat-o, şi, evocând fondul, a respins ca inadmisibilă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, aceasta fiind lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
Ca urmare a anulării soluţiei Curţii de Apel Bucureşti, prin încheierea din data de 29.06.2021, judecătorul-sindic a dispus disjungerea cererii reclamantei Autoritatea de Supraveghere Financiară din data de 26.03.2021 şi formarea unui nou dosar având ca obiect această cerere (dosar ce a primit nr. 19226/3/2021), şi totodată scoaterea de pe rol a dosarului nr. 4874/3/2021.
La data de 08.04.2021, debitoarea, prin administratorii speciali desemnaţi în procedura ce a format obiectul dosarului nr. 4874/3/2021, a depus la dosar o contestaţie, prin care a invocat excepția inadmisibilităţii cererii de deschidere a procedurii falimentului şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.S.F. în formularea cererii de deschidere a procedurii falimentului şi, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca netemeinică a cererii.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, invocând în esenţă încheierea din data de 23.02.2021, prin care fusese deschisă deja procedura insolvenţei în formă generală şi care are autoritate de lucru judecat. Totodată, a arătat că societatea are actualmente un alt obiect de activitate şi nu cel de asigurări-reasigurări.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, debitoarea a invocată că reclamanta nu este creditor curent sau creditor îndreptăţit să participe la procedură, astfel că nu are calitate pentru formularea unei cereri de trecere la faliment.
Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare falimentului, că are intenţia de reorganizare a activităţii pe baza unui plan, administratorul judiciar arătând în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei că societatea este solvabilă şi îşi poate reorganizare activitatea.
În drept, debitoarea a invocat art. 72 din Legea nr. 85/2014.
În data de 14.05.2021, debitoarea a depus la dosar şi o întâmpinare, prin care a invocat aceleaşi două excepţii şi aceleaşi apărări pe fondul cauzei.
După pronunţarea Deciziei nr. 1053/A/14.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, în data de 29.06.2021, debitoarea a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cererii având ca obiect anularea deciziei nr. 1493/17.12.2020, ce formează obiectul dosarului nr. 234/2/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin precizările depuse la dosar în data de 16.07.2021, debitoarea, prin administrator statutar şi reprezentant legal, a arătat că îşi însuşeşte întâmpinarea şi contestaţia depuse la dosar prin administratorii speciali. Totodată, a formulat apărări suplimentare, arătând că starea de insolvenţă pentru care a solicitat deschiderea procedurii generale nu a fost determinată de deficienţe în activitatea de asigurare pe care a derulat-o. Nu se încadrează în cerinţele art. 5 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014, întrucât nu există datorii exigibile din activitatea de asigurări pe care să nu le poată onora, astfel cum rezultă din evidenţele sale contabile. Toate sumele solicitate în cauzele care se află pe rolul instanţelor nu sunt certe sau exigibile.
Debitoarea a învederat că nu recunoaşte existenţa imposibilităţii de restabilire a nivelului fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital minim, singurul motiv din decizia nr. 1493/2020 de natură să justifice invocarea unei eventuale insolvenţei.
Prin urmare, debitoarea a dorit să conteste starea de insolvenţă generată de creanțe din asigurări. Situaţia invocată de reclamantă nu este de actualitate, decizia invocată fiind emisă în data de 17.12.2020, în timp ce cererea de deschidere a falimentului a fost înregistrată în data de 26.03.2021. În această perioadă, societatea şi-a continuat activitatea şi a depus bilanţul şi situaţiile financiare pentru anul 2020.
În perioada în care a desfăşurat activităţi de asigurare, debitoarea a depus în termenele legale şi periodic situaţiile financiare la A.S.F., acestea fiind auditate anual de către un auditor agreat A.S.F., dovedind îndeplinirea cerinţei de asigurare a nivelului fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital minim. La momentul efectuării controlului, A.S.F. a reîntocmit situaţiile aferente anilor 0218 şi 2019, ajustându-le în mod nelegal şi nediscreţionar, ca urmare a neluării în considerare ca investiţii a împrumuturilor acordate societăţilor afiliate prin emiterea de opinii neavizate cu privire la posibilitatea de recuperare a acestor investiţii, cu privire la garanţiile constituite şi nivelul dobânzilor prevăzute în contracte, diminuând astfel parametrii declaraţi până la nivelul inferior celui legal solicitat. În aceste condiţii, decizia A.S.F., deşi dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare, nu are puterea juridică de a infirma concluziile situaţiilor financiare întocmite de societate.
Debitoarea a mai arătat că A.S.F. a încălcat în mod abuziv şi discreţionar dreptul societății de a depune un plan de finanţare, procedând direct la retragerea autorizaţiei de funcţionare.
Prin urmare, debitoarea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din data de 14.09.2021, judecătorul-sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de către debitoare şi întemeiată pe art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
În data de 26.10.2021, debitoarea şi-a reiterat cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cererii având ca obiect anularea deciziei nr. 1493/17.12.2020, ce formează obiectul dosarului nr. 234/2/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta a fost din nou respinsă, prin încheierea din data de 26.10.2021.
În şedinţa publică de la aceeaşi dată, debitoarea a arătat că renunţă la a mai invoca excepţia inadmisibilităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate iniţial în cauză, iar instanţa a luat act de această manifestare de voinţă. Totodată, a fost administrată în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar de către ambele părţi şi a fost respinsă cererea debitoarei de administrare a probei cu expertiză contabilă, ca inadmisibilă. Judecătorul-sindic a dispus şi citarea în cauză a Fondului de garantare a asiguraţilor, conform art. 250 alin.1 Cod procedură civilă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul reţine următoarele:
Prin Decizia emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară nr. 1493/17.12.2020, s a dispus sancţionarea Societăţii de Asigurare Reasigurare Asimed S.A. cu o amendă în cuantum de 50.000 lei şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a acesteia, conform art. 163 alin. 3 lit. b şi art. 110 alin. 1lit. d şi lit. e din Legea nr. 237/2015. Prin urmare, s-a constatat starea de insolvenţă a societăţii, astfel cum este definită de art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014 şi s-a dispus promovarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a cererii privind deschiderea procedurii de faliment a societăţii.
Societatea de Asigurare Reasigurare Asimed S.A. şi-a schimbat denumirea, ulterior deciziei de mai sus, denumindu-se în prezent Assista Asimed S.A. Totodată, aceasta şi-a schimbat obiectul de activitate, ulterior emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1493/17.12.2020, din activităţi de asigurare (cod CAEN 6512) în comerţ cu ridicata al produselor chimice (cod CAEN 4675), menţiuni ce rezultă din certificatele constatatoare emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. 1975622/03.11.2020 şi nr. 634765/26.03.2021.
Modificarea obiectului de activitate şi a denumirii a fost dispus prin Hotărârea nr. 1 din data de 23.12.2020 de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor şi înregistrată în Registrul Comerţului prin rezoluția nr. 6489/19.01.2021 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
În drept, potrivit art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014, „insolvenţa societăţii de asigurare/reasigurare este acea stare a societăţii de asigurare/reasigurare caracterizată prin una dintre următoarele situaţii: retragerea autorizaţiei de funcţionare ca urmare a constatării nerespectării sau a imposibilităţii restabilirii nivelului fondurilor proprii eligibile să acopere SCR - cerinţa de capital de solvabilitate şi/sau MCR - cerinţa de capital minim, conform Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul societăţilor supravegheate conform părţii I «Regimul de supraveghere Solvabilitate II» din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau ca urmare a scăderii valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă, în cazul societăţilor supravegheate conform părţii a II-a «Regimul naţional de supraveghere» din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare”.
Art. 65 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 stabileşte că „Autoritatea de Supraveghere Financiară introduce cerere împotriva entităţilor reglementate şi supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, îndeplinesc criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale pentru iniţierea procedurii prevăzute de prezenta lege”.
Mai departe, procedura de faliment a societăţilor de asigurare/reasigurare este reglementată de dispoziţiile Capitolului IV din Legea nr. 85/2014, unde se arată, în art. 245 alin. 1 că „Procedura falimentului societăţii de asigurare/reasigurare se deschide pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau de creditorii acesteia, după caz”.
Cererea formulată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară este reglementată în detaliu de către art. 249 din Legea nr. 85/2014, care arată că „În temeiul prezentului titlu, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 31. (2) Cererea va fi însoţită de următoarele înscrisuri, după caz:
a) hotărârea Autorităţii de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia;
b) decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind închiderea procedurii de redresare financiară/rezoluţie urmată de deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare;
c) orice alte acte sau documente care sunt necesare pentru justificarea cererii de învestire a tribunalului”.
Judecătorul-sindic reţine că, prin Decizia emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară nr. 1493/17.12.2020 (pct. 38), s-a reţinut că societatea nu deţine suficiente fonduri proprii eligibile pentru acoperirea MCR – cerinţa de capital minim, contrar prevederilor art. 95 alin. 1 lit. d pct. ii din Legea nr. 237/2015, gradul de acoperire fiind de 79% la data de 31.12.2018, respectiv 87% la data de 31.12.2019.
Această situaţie descrisă prin Decizia A.S.F. se circumscrie definiţiei stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, conform art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014. Judecătorul-sindic observă că cele trei situaţii prevăzute de art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. a, b şi c care definesc starea de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare sunt prevăzute în mod alternativ de către textul de lege, astfel că incidenţa în cauză a literei c este suficientă pentru a se reţine insolvenţa societăţii debitoare.
În acelaşi timp, cererea dedusă judecăţii a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 249 din Legea nr. 85/2014, de către reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Societatea debitoare a invocat netemeinicia cererii deduse judecăţii, raportat la faptul că aceasta nu mai are în prezent ca obiect de activitate – activităţi de asigurare şi reasigurare. Cu privire la această apărare, judecătorul-sindic reţine autoritatea de lucru judecat a Decizie Curţii de Apel Bucureşti nr .1053A/14.06.2021, pronunţată în dosarul nr. 4874/3/2021/a2, în cuprinsul căreia s-au reţinut următoarele concluzii relevante în cauză: „Curtea stabilește că societatea debitoare face parte din categoria societăților prevăzute la art. 1 alin. 2 pct. 56 din Legea nr. 237/2015, supravegherea exercitată de Autoritatea de Supraveghere Financiară reieșind din Decizia nr. 1493/17.12.2020 emisă în temeiul legii speciale menționate, iar starea de insolvență fiind constatată de Autoritate în temeiul art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b) din Legea nr. 85/2014, care prevede situația retragerii autorizației de funcționare ca urmare a constatării nerespectării sau a imposibilității restabilirii nivelului fondurilor proprii eligibile să acopere SCR - cerința de capital de solvabilitate și/sau MCR - cerința de capital minim.
Apărările intimatei-debitoare în sensul că nu mai este societate de asigurare reasigurare ca urmare a schimbării obiectului de activitate sunt nefondate, având în vedere că starea de insolvență decurge din activitatea de asigurare, că nu s-a făcut dovada finalizării tuturor operațiunilor de asigurare și că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă încetarea supravegherii exercitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin simpla manifestare de voință a acționarilor societății care desfășoară activitatea de asigurare-reasigurare.
Dimpotrivă, în conformitate cu art. 262 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, retragerea autorizației de funcționare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfășoare unele dintre operațiunile de asigurare ale societății de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment, aceste operațiuni putându-se desfășura numai cu avizul prealabil al autorității competente și până la data denunțării polițelor de asigurare.
Toate aceste aspecte conduc la concluzia certă că, la data de 19.02.2021, când a fost înregistrată cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenței, aceasta făcea parte dintre societățile prevăzute la art. 1 alin. 2 pct. 56 din Legea nr. 237/2015, fiind supusă supravegherii Autorității de Supraveghere Financiară și desfășurând, în fapt, operațiuni de asigurare, chiar dacă nu mai putea încheia noi contracte de asigurare ca urmare a retragerii autorizației de funcționare prin Decizia nr. 1493/17.12.2020.
Totodată, astfel cum s-a reținut mai sus, hotărârea adunării generale a acționarilor privind schimbarea obiectului de activitate nu poate produce și nu a produs, în fapt, efectul încetării activității de asigurare, alegațiile în sens contrar ale intimatei-debitoare fiind lipsite de orice suport probator.”
(…) Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenței este supusă prevederilor speciale cuprinse în Capitolul IV din Titlul II al Legii nr. 85/2014, având în vedere că, astfel cum s-a reținut cu prilejul stabilirii situației de fapt, la data de 19.02.2021, când a fost înregistrată cererea, debitoarea ASSISTA ASIMED S.A. făcea parte dintre societățile prevăzute la art. 1 alin. 2 pct. 56 din Legea nr. 237/2015, fiind supusă supravegherii Autorității de Supraveghere Financiară și desfășurând, în fapt, operațiuni de asigurare.”
Aceste considerente ale Curţii de Apel Bucureşti se impun în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, în baza art. 430 alin. 1 şi art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă. Toate considerentele Curţii de Apel Bucureşti sunt aplicabile în prezenta cauză, societatea debitoare regăsindu-se în aceeaşi situaţie de fapt descrisă de instanţa de apel şi la data de 26.03.2021, respectiv data înregistrării cererii reclamantei Autoritatea de Supraveghere Financiară de trecere a societăţii la faliment.
Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de astăzi, chiar debitoarea a arătat că mai deţine în momentul de faţă patru contracte de asigurare valabile, de unde rezultă că aceasta nu a finalizat toate operaţiunile de asigurare derulate şi supuse controlului Autorităţii de Supraveghere Financiară, desfășurând în continuare operațiuni de asigurare, chiar dacă nu mai poate încheia noi contracte de asigurare.
Judecătorul-sindic nu are în vedere, la pronunţarea prezentei hotărâri, apărările debitoarei ce ţin de temeinicia Deciziei emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. 1493/17.12.2020. Aceste apărări pot fi invocate doar pe calea contestaţiei prevăzute de art. 165 din Legea nr. 237/2015, respectiv pe calea unei contestaţii supuse soluţionării de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De altfel, debitoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei A.S.F., ce a format obiectul dosarului nr. 234/2/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Prin Sentinţa civilă nr. 423/03.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în primă instanţă respingerea cererii ca neîntemeiate.
Pentru soluţionarea prezentei cauze, judecătorul-sindic reţine că decizia invocată este executorie, în baza art. 16 din Legea nr. 237/2015 („Contestaţia adresată Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsurile dispuse de A.S.F.”), astfel că produce efectele prevăzute de art. 5 alin. 1 pct. 31 lit. b din Legea nr. 85/2014.
Pentru toate aceste considerente, judecătorul-sindic va admite cererea formulată de către reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, va respinge contestaţia formulată de către debitoare şi, în temeiul art. 250 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, va dispune deschiderea procedurii falimentului faţă de societatea debitoare Assista Asimed S.A. (fostă Societatea de Asigurare Reasigurare Asimed S.A.).
Urmare a deschiderii procedurii falimentului societăţii de asigurare, în temeiul art. 255 rap la art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, instanţa va dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea administratorilor
societăţii de asigurare/reasigurare debitoare a dreptului de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele.
În temeiul art. 253 din Legea nr. 85/2014 se va interzice, sub sancţiunea nulităţii, acţionarilor semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau persoanelor care au deţinut funcţii de conducere să înstrăineze acţiunile deţinute la societatea de asigurare/reasigurare debitoare, fără avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi fără aprobarea judecătorului-sindic.
În temeiul art. 253 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2014, va dispune indisponibilizarea acţiunilor deţinute de acţionarii semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau de persoanele care au deţinut funcţii de conducere, în registrele speciale de evidenţă ţinute de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau în registrele independente. Totodată, dă da dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar.
În temeiul art. 252 din Legea nr. 85/2014, va pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice, de îndată, deschiderea procedurii de faliment părţilor interesate, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Fondului de garantare, precum şi oficiului registrului comerţului unde este înregistrată societatea de asigurare/reasigurare debitoare, în vederea efectuării menţiunii «societate de asigurare/reasigurare în faliment»
Va pune în vedere debitoarei că este obligată să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitoarea nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
În baza art. 100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă va fixa următoarele termene limită:
a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 06.06.2022;
b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 27.06.2022;
c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 22.07.2022;
d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 04.07.2022.
În temeiul art. 251 alin. 1 („Lichidatorul judiciar, practician în insolvenţă, este desemnat în condiţiile art. 63, oferta acestuia fiind depusă după obţinerea avizului prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul sindic va desemna un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară”) şi art. 63 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, judecătorul-sindic va desemna în cauză un lichidator judiciar provizoriu, din cadrul practicienilor în insolvenţă avizaţi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (conform listei actualizate în data de 15.12.2021 ataşate la dosar), dintre cei care au depus la dosar oferte. Judecătorul-sindic va numit în această calitate pe RTZ&Partners SPRL Filiala Bucureşti, care a depus la dosar o ofertă în data de 11.04.2022, din studierea căreia rezultă că această societate deţine experienţa necesară preluării dosarului.
În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din lege, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat,
pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.
Va pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 258 lit. a şi art. 263 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi să anexeze răspunsurile din partea DITL Sectoarele 1-6, Serviciul de Înmatriculări Auto și la OCPI Bucureşti (cereri scutite de la plata taxelor și tarifelor în baza art. 96 din Legea 85/2014) din care să rezulte dacă debitoarea deține bunuri în patrimoniu.
În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, va dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Va pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 85/2014 şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind efectuarea menţiunilor la registrul comerţului şi va pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 261 din Legea nr.85/2014 privind transmiterea rapoartelor a căror întocmire este obligatorie către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi către Fondul de garantare.
Va pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 262 alin. 2 din Legea nr.85/2014 privind publicarea şi comunicarea hotărârii şi obligaţia de a depune lunar la dosar şi de a publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul prevăzut de art. 258 lit. l din Legea nr. 85/2014.
Pentru analiza stadiului continuării procedurii va fixa un nou termen de judecată, la data de 11.10.2022, ora 09.00.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Bucureşti, sector 5, Splaiul Independentei, nr. 15. Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de către debitoare.
În temeiul art. 250 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment a debitoarei Assista Asimed S.A. (fostă Societatea de Asigurare Reasigurare Asimed S.A.), cu sediul în sector 1, Bucureşti, Gheorghe Lazar, nr. 8A, CUI 15837027.
În temeiul art. 255 rap la art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridică administratorilor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele.
În temeiul art. 253 din Legea nr. 85/2014 se interzice, sub sancţiunea nulităţii, acţionarilor semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau persoanelor care au deţinut funcţii de conducere să înstrăineze acţiunile deţinute la societatea de asigurare/reasigurare debitoare, fără avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi fără aprobarea judecătorului-sindic.
În temeiul art. 253 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 dispune indisponibilizarea acţiunilor deţinute de acţionarii semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau de persoanele care au deţinut funcţii de conducere, în registrele speciale de evidenţă ţinute
de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau în registrele independente. Totodată, dă da dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. În temeiul art. 252 din Legea nr. 85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice, de îndată, deschiderea procedurii de faliment părţilor interesate, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Fondului de garantare, precum şi oficiului registrului comerţului unde este înregistrată societatea de asigurare/reasigurare debitoare, în vederea efectuării menţiunii «societate de asigurare/reasigurare în faliment»
Pune în vedere debitoarei că este obligată să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitoarea nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
În baza art. 100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fixează următoarele termene limită:
a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 06.06.2022;
b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 27.06.2022;
c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 22.07.2022;
d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 04.07.2022.
În temeiul art. 251 şi art. 63 din Legea nr.85/2014, numeşte lichidator judiciar provizoriu pe RTZ&Partners SPRL Filiala Bucureşti care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 258 lit. l din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 5.000 lei din averea debitoarei.
În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din lege, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.
Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 258 lit. a şi art. 263 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi să anexeze răspunsurile din partea DITL Sectoarele 1-6, Serviciul de Înmatriculări Auto și la OCPI Bucureşti (cereri scutite de la plata taxelor și tarifelor în baza art. 96 din Legea 85/2014) din care să rezulte dacă debitoarea deține bunuri în patrimoniu.
În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 85/2014 şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind efectuarea menţiunilor la registrul comerţului şi pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 261 din Legea nr. 85/2014 privind transmiterea rapoartelor a căror întocmire este obligatorie către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi către Fondul de garantare.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 262 alin. 2 din Legea nr.85/2014 privind publicarea şi comunicarea hotărârii şi obligaţia de a depune lunar la dosar şi de a publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă raportul prevăzut de art. 258 lit. l din Legea nr. 85/2014.
Pune în vedere lichidatorului judiciar ca notificările transmise creditorilor să cuprindă solicitarea de comunicare a declaraţiilor de creanţe, a documentelor justificative, a taxei de timbru după cum urmează: (i) un exemplar care va fi transmis atât in format scriptic (hârtie) la grefa Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, cât şi în format electronic (documente PDF de maximum 4 MB fiecare) pe adresa de e-mail a Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti (trb-insolventa@just.ro); (ii) un exemplar destinat practicianului in insolventa care va fi transmis pe adresa de corespondenta electronică ce va fi indicată de acesta prin notificare.
Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la data de 11.10.2022, ora 09.00, pentru când se citează părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.04.2022.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau