Serviciile secrete germane trag semnalul de alarmă: Vladimir Putin poate mobiliza un milion de soldați!
Dimensiune font:
Un milion de soldați – acesta este „potențialul de mobilizare ulterioară a Rusiei”, avertizează directorul Serviciului Federal German de Informații (BND), Bruno Kahl. „Spionul-șef” al Germaniei susține că nu vede „nicio voință de pace” la președintele rus Vladimir Putin.
Rusia ar putea mobiliza până la un milion de soldați în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, potrivit informațiilor BND. „În toamna anului trecut, aproximativ 300.000 de persoane au fost mobilizate și recrutate. Unele dintre ele sunt încă în curs de pregătire, altele au fost deja încorporate în luptă”, a declarat șeful BND, Bruno Kahl, pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland.
Potențialul de mobilizare suplimentară al Rusiei este de până la un milion de oameni, dacă regimul de la Kremlin consideră că acest lucru este necesar, a mai precizat directorul BND.
Nu există nicio dorință de negociere din partea lui Vladimir Putin
Bruno Kahl a subliniat că, la un an de la declanșarea războiului din Ucraina, nu vede nicio dorință de negociere din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
„În momentul de față, el (președintele Federației Ruse – n.r.) este preocupat să caute decizia pe câmpul de luptă și să realizeze cât mai multe avantaje acolo – pentru ca apoi, poate, la un moment dat, să dicteze o pace în termenii săi”, a explicat șeful BND.
Ipoteza directorului Kahl este confirmată de discursul susținut recent de Vladimir Putin, care indică o opoziției mult mai radicală a Moscovei și decizia continuării pe termen lung a conflictului.
Războiul s-a dezvoltat altfel decât se așteptau Moscova, Kievul și Occidentul
În multe privințe, cursul războiului a evoluat complet diferit de ceea ce Moscova, precum și Ucraina și Occidentul au presupus, a explicat Bruno Kahl.
La început, Rusia a crezut că poate aduce Ucraina sub control „cu câteva acțiuni militare precise, mai degrabă simbolice și demonstrative”. Acest lucru nu a funcționat însă, fapt care le-a oferit ucrainenilor un mare avantaj situațional, a precizat directorul BND, care a mai explicat că „abia mult mai târziu rușii au reușit să își aducă forța cantitativă pe câmpul de luptă”.
Însă, chiar și în aceste condiții, apărarea țării de către armata ucraineană împotriva forțelor armate ruse superioare numeric este încă foarte eficientă, a declarat Kahl. „Dar aceasta este o confruntare dificilă pe termen lung, iar partea ucraineană va avea succes doar dacă sprijinul Occidentului este într-adevăr foarte susținut”, a subliniat directorul serviciului germane de informații.
Între timp, Rusia a reușit să oprească succesele surprinzătoare ale Ucrainei. „Este mai mult un război pozițional acum, un război de uzură, foarte crud și brutal”, a explicat șeful BND, care a avut o serie de observații și despre despre o posibilă ofensivă de primăvară a armatei ruse: „Ceea ce se numește acum ofensivă este de fapt o întărire a ceea ce vedem deja. În Donbass, unde se află punctul central al atacului rusesc, se adaugă din ce în ce mai multe trupe”, a mai precizat Bruno Kahl citat de zdf.de.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau