ŞOC LA VATICAN: Papa Francisc recunoaşte existenţa unui "lobby gay" în cadrul Curiei
Dimensiune font:
Papa Francisc a recunoscut dificultatea de a reforma Curia romană, vorbind despre 'un curent de corupţie' şi despre existenţa unui 'lobby gay', în cursul unei recente întâlniri avute la Vatican cu un grup de religioşi şi religioase din America Latină, informează marţi agenţia de presă I.Media, potrivit Agerpres.
Reformarea Curiei romane (guvernul Bisericii catolice), solicitată 'de aproape toţi cardinalii' care au participat la Vatican, în luna martie, la reuniunile pregătitoare în vederea desfăşurării ultimului Conclav, este 'un lucru dificil de realizat', a admis Suveranul Pontif în cursul unei audienţe acordate la Vatican, pe data de 6 iunie, unui grup de responsabili ai Confederaţiei latino-americane a credincioşilor (CLAR).
Potrivit unui rezumat care se referă la această întrevedere, care a durat aproape o oră, difuzat pe data de 11 iunie de site-ul catolic progresist 'Reflexion y Liberacion', Papa a adăugat: 'În cadrul Curiei, există persoane cu adevărat sfinte, dar există şi un curent de corupţie'. 'Se mai vorbeşte despre un 'lobby gay' şi este adevărat, există şi acesta', a mai admis Pontiful.
'Eu nu pot realiza această reformă', a continuat Papa, care a recunoscut că este 'foarte dezorganizat'. Papa Francisc a mai afirmat că a încredinţat realizarea reformării Curiei romane unei Comisii formate din opt cardinali, pe care a numit-o şi care se va reuni pentru prima dată, în mod oficial, la Roma, în luna octombrie.
rtv.net
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau