Străzile din Bruxelles, blocate de 1.000 de tractoare
Dimensiune font:
Aproximativ 1.000 de tractoare blocau joi dimineaţă străzile din Bruxelles, unde are loc un summit al Uniunii Europene, pe fondul nemulţumirilor fermierilor faţă de politica europeană în acest domeniu, transmite AFP.
''Sunt 1.000 de tractoare sau maşini agricole'', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
El a precizat că aceşti fermieri provin în special din Belgia.
Protestele agricultorilor s-au înmulţit în ultimele săptămâni în Uniunea Europeană, ei fiind nemulţumiţi de restricţiile impuse prin politicile europene privind mediul, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, în special ca urmare a sporirii accizelor la combustibili ori a eliminării unor subvenţii.
Liderii Uniunii Europene se întrunesc joi pentru a lua o decizie cu privire la ajutorul economic al blocului comunitar european pentru Ucraina. Miza este un ajutor financiar în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Kiev pentru următorii patru ani, un pachet căruia premierul ungar Viktor Orban i s-a opus în decembrie.
Deciziile privind bugetul UE presupun unanimitate din partea statelor membre.
Orban a legat negocierile asupra bugetului UE de deblocarea unor fonduri europene pentru ţara sa ce fuseseră îngheţate în urma acuzaţiilor de corupţie şi abuz de putere formulate la adresa Budapestei. Liderul ungar a susţinut că finanţarea europeană pentru Ucraina ar trebui să fie aprobată anual şi nu pentru o perioadă de patru ani.
Alţi lideri din UE au promis că, dacă nu vor reuşi să-l convingă pe omologul ungar, atunci vor găsi o soluţie pentru a continua să sprijine financiar Ucraina, cel puţin pe termen scurt.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau