SUA au livrat două nave pentru Marina irakiană
Dimensiune font:
Statele Unite ale Americii /SUA/ au livrat două nave Irakului care încearcă să-şi întărească capacitatea de protecţie a apelor sale teritoriale, a anunţat duminică Ambasada SUA de la Bagdad într-un comunicat, citat de AFP.
Cele două nave de alimentare offshore, cu o lungime de 60 de metri, au fost predate pe 20 decembrie, a precizat Ambasada. Ele vor servi la sprijinirea patrulelor irakiene în protecţia apelor teritoriale şi a platformelor petroliere.
Această livrare survine la puţin timp după împlinirea unui an de la retragerea trupelor americane din Irak, pe 18 decembrie 2011, punând capăt unui război ce a ţinut aproape nouă ani, în cursul căruia şi-au pierdut viaţa zeci de mii de irakieni şi peste 4.000 de soldaţi americani.
Circa 200 de militari americani au rămas însă în Irak, sub autoritatea Ambasadei SUA, pentru sarcini de asistenţă şi pregătire a personalului militar irakian.
SUA reprezintă principalul furnizor de arme pentru Irak.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau