SUA: O judecătoare şi-a ucis prietenul cu 27 de lovituri de cuţit, l-a împuşcat şi i-a tăiat gâtul
Dimensiune font:
O americană în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de crimă, miercuri, în Arizona, pentru uciderea prietenului său cu lovituri de cuţit, în urma unui proces de senzaţie, foarte urmărit timp de mai multe luni în America, implicând sex, minciuni şi violenţă.
Jodi Arias era acuzată de asasinarea, în 2008, a prietenului său Travis Alexander, la vârsta de 30 de ani, într-un atac deosebit de violent, în care victima a fost lovită cu cuţitul de 27 de ori, a fost împuşcată în cap şi i s-a tăiat gâtul.
Aflată în boxa acuzaţilor din ianuarie, într-un tribunal din Phoenix, Jodi Arias a pledat că s-a aflat în legitimă apărare. Însă juriul nu a reţinut acest argument, considerând că este vorba despre un omor intenţionat.
Tânăra, afectată de prezentarea verdictului, riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate timp de 25 de ani.
O mulţime de oameni era prezentă în faţa tribunalului, iar procesul a fost transmis în direct de televiziuni americane.
Juriul a ascultat, în timpul audierilor, numeroase detalii despre viaţa sexuală a cuplului format de Jodi şi Travis. Ea a spus că s-a dus la domiciliul prietenului său pe 4 iunie 2008 pentru a face sex, dar că vizita s-a transformat într-o dispută ce a condus la tragedie.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau