Țara cu o rată de vaccinare uluitoare - Zece milioane de doze în mai puțin de o săptămână
Dimensiune font:
Vaccinarea împotriva COVID-19 a devent o prioritate pentru majoritatea statelor lumii iar China nu face excepție. Gigantul asiatic a administrat 74,6 milioane de doze de vaccin împotriva coronavirusului până sâmbătă, a anunţat Mi Feng, purtător de cuvânt al comisiei pentru sănătate, potrivit Reuters.
Având în vedere că până la 14 martie în China fuseseră administrate 65 de milioane de doze, noul bilanţ înseamnă că în mai puţin de o săptămână s-au administrat încă 10 milioane de doze.
Autorităţile vor ca până la jumătatea anului să fie vaccinată 40 la sută din populaţia de 1,4 miliarde de oameni a ţării.
În ţntreaga lume s-au administrat până acum peste 70 de milioane de doze de vaccin Sinovac Biotech, a anunţat un oficial al companiei, duminică, fără să precizeze câte din vaccinurile respective s-au administrat în China.
Beijing ia în calcul, de asemenea, implementarea unor politici diferenţiate pentru emiterea vizelor, zboruri şi controlul numărului de oameni care sosesc în China, în baza progresului vaccinărilor şi a situaţiei legate de coronavirus în ţara de origine a călătorului.
“Deocamdată nu îi scutim pe oamenii vaccinaţi de măsurile de testare şi izolare”, a declarat Feng Zijian, director adjunct al Centrului chinez pentru Control şi Prevenţie a Bolilor.
El a menţionat însă că ţara sa va monitoriza progresul internaţional cu privire la paşaportul de vaccinare şi şi-ar putea adapta restricţiile după ce populaţia chineză va ajunge la un nivel înalt de imunizare.
Mao Jungfeng, oficial din Ministerul Industriei şi al Tehnologiei Informaţiei, a declarat că producţia de vaccinuri pe un an a Chinei poate satisface nevoile întregii ţări.
China a aprobat patru vaccinuri dezvoltate local pentru uz general: serurile produse de Sinovac, CanSino Biologics şi Sinopharm (două vaccinuri).
Al cincilea vaccin, dezvoltat de Institutul de Microbiologie al Academiei Chineze de Ştiinţe (IMCAS) a fost de asemenea aprobat recent pentru folosirea de urgenţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau