Trupul fostului monarh Norodom Sihanouk a fost incinerat
Dimensiune font:
Fostul monarh şi părinte al independenţei Cambodgiei, Norodom Sihanouk, care a încetat din viaţă anul trecut în luna octombrie, a fost incinerat luni la Phnom Penh, la ceremonie participând numeroşi şefi de stat şi de guvern, în timp ce mii de simpatizanţi ai săi au ieşit pe străzi pentru a-şi lua rămas bun, relatează agenţia EFE.
Ceremonia a fost prezidată de văduva sa, regina Monique, şi de actualul suveran, Norodom Sihamoni, care a preluat conducerea Cambodgiei în anul 2004. În urma incinerării, o parte din cenuşă a fost împrăştiată la confluenţa celor trei râuri care scaldă capitala Phnom Penh, iar cea rămasă va fi conservată într-o urmă ce va fi păstrată la Palatul Regal.
În urma unui atac de cord, Sihanouk a murit pe data de 15 octombrie 2012 la vârsta de 89 de ani într-un spital din Beijing. Cadavrul său a fost îmbălsămat şi expus timp de trei luni în Palatul Regal. În Cambodgia, tradiţiile funerare sunt budiste, dar au şi elemente de origine hindusă.
Sihanouk a fost o figură cheie într-una dintre perioadele cele mai convulsive ale istoriei Cambodgiei. El a fost încoronat rege pentru prima dată în anul 1941, pe când avea vârsta de numai 19 ani. În anul 1955, la doi după proclamarea independenţei faţă de Franţa, el a abdicat pentru a participa activ la viaţa politică, devenind prim-ministru şi ulterior şef de stat cu titlul de principe.
În anul 1970 a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat condusă de generalul Lon Nol sprijinit de SUA şi, după ce s-a refugiat în China, s-a aliat cu khmerii roşii în lupta armată împotriva noului regim.
În 1975, khmerii roşii au recucerit capitala Phnom Penh, Sihanouk a redevenit şef al statului, dar un an mai târziu guvernul condus de Pol Pot l-a constrâns să demisioneze. După alţi trei ani, armata vietnamieză a invadat Cambogdia, iar khmerii roşii au fost alungaţi de la putere. Atunci, Norodom Sihanouk s-a refugiat în China şi în Coreea de Nord, fiind proclamat din nou rege abia în anul 1993.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau