Tunisia şi FMI au ajuns la un acord cu privire la un credit de 1,78 miliarde de dolari
Dimensiune font:
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi guvernul tunisian au ajuns la un acord cu privire la un împrumut preventiv de 1,78 miliarde de dolari, anunţul oficial urmând să fie făcut marţi, a declarat luni pentru Reuters un oficial guvernamental.
La 8 aprilie, o delegaţie a FMI a început o nouă rundă de negocieri cu guvernul tunisian, care a cerut o linie de credit preventivă pentru a-şi putea uşura problemele de finanţare care au apărut după revoluţia din urmă cu doi ani.
'Acordul a fost finalizat deja şi va fi anunţat mâine, însă semnarea oficială va avea loc luna viitoare', a declarat un înalt oficial guvernamental sub protecţia anonimatului. Sursa a precizat că dobânda pentru împrumutul FMI va fi de 1,08% iar Tunisia va rambursa creditul în cinci ani, cu o perioadă de graţie de trei ani.
Anterior, ministrul tunisian de Finanţe, Elyess Fakhfakh, a declarat că se aşteaptă ca Tunisia să semneze un acord de împrumut cu FMI în luna mai.
După doi ani de la revolta care a condus la căderea fostului preşedinte Zine al-Abidine Ben Ali, economia tunisiană este în continuare anemică şi ţara este paralizată de o interminabilă criză politică şi instituţională. Tensiunile politice au fost acutizate după asasinarea, în luna februarie, a opozantului Shokri Belaid.
Tunisia are nevoie de ajutorul FMI pentru a-şi proteja economia de turbulenţele economie globale, inclusiv criza datoriilor în Europa. Cu toate acestea, mai multe partide politice se opun unui acord cu FMI, apreciind că violează suveranitatea Tunisiei într-o serie de domenii precum reforma subvenţiilor.
Guvernul tunisian al islamistului Ali Larayehd se aşteaptă în acest an la o creştere economică de 4,5%, după o creştere de 3,6% anul trecut. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau