UE pregătește un mecanism de sancţiuni împotriva dezinformării
Dimensiune font:
Executivul Uniunii Europene va propune un nou mecanism pentru a pedepsi dezinformarea în toată lumea, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citând ceea ce el a calificat drept minciuni propagate în mod deliberat de către mass-media de stat ruse, potrivit Reuters.
UE ar trebui să fie în măsură să îngheţe activele şi să poată interzice călătoriile în cadrul blocului comunitar celor care se fac responsabili de dezinformare, pentru a scoate în evidenţă astfel de abuzuri privind manipularea informaţiei şi inducerea în eroare a opiniei publice, a declarat Borrell în Parlamentul European, relatează Agerpres.
„Voi propune un nou mecanism care să ne permită sancţionarea unor astfel de actori răuvoitori ai dezinformării”, a spus Borrell, spunând că scopul este să protejeze societăţile de manipulare.
În acest sens, şeful diplomaţiei europene a dat ca exemple RT și Sputnik drept „instrumente pentru a promova o naraţiune care să manipuleze şi să inducă în eroare” poporul rus cu privire la invadarea Ucrainei de către Moscova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau