Elliot Prior se afla în mall, în Nairobi, în momentul în care comandoul islamist a luat cu asalt Westgate, sâmbătă. Era împreună cu mama sa, Amber, şi cu sora lui mai mare, Amelie, de 6 ani, la cumpărături, în supermarket-ul Nakumatt, din mall.
Când au auzit împuşcăturile, toţi trei s-au ascuns după o ladă frigorifică şi au stat acolo aproape o oră, după care teroriştii Al-Shabab i-au descoperit.
Amber şi-a acoperit cu trupul ei copiii, dar unul dintre terorişti a împuşcat-o în picior. Când a văzut aşa ceva, Elliot a ţâşnit pur şi simplu de sub mama lui şi s-a aşezat în faţa teroriştilor, înfruntându-l într-o manieră uluitoare pe cel care trăsese în ea, scrie Daily Mail.
"Eşti un om foarte rău!", i-a spus Elliot teroristului care stătea cu arma îndreptată spre ei. La fel le-a strigat şi celorlalţi care îl însoţiseră în atac. A urmat un moment de tăcere, iar ce s-a întâmplat apoi este de poveste.
Teroriştii au renunţat să îi mai ameninţe cu arma, iar cel care o împuşcase pe Amber a rămas uluit de curajul micuţului şi chiar impresionat de atitudinea lui. La un moment dat, teroristul i-a spus lui Elliott :"Te rog, iartă-mă. Noi nu suntem nişte monştri" şi, în mod cu totul neaşteptat, le-a oferit copiilor batoane de ciocolată Mars.
În ceea ce o priveşte pe mama copiilor, teroriştii au abordat-o pe un ton mieros şi rugător, încercând să o convingă să se convertească la Islam. Ei i-au spus că "religia musulmană nu este o religie rea".
"O să ne iertaţi? O să ne iertaţi?", au întrebat-o teroriştii, după cum a povestit femeia publicaţiei The Independent. "Mi-au spus că ar trebui să îmi schimb religia şi să trec la Islam (...) Bineînţeles că eram în stare să le spun ce doreau ei să audă, numai să ne lase să plecăm", a mai povestit Amelie.
Cazul ei şi al copiilor ei este unul de excepţie, pentru că teroriştii nu au ţinut seama pe cine atacă şi nu au făcut nicio concesie când au omorât la grămadă bărbaţi, femei şi copii. "Au avut noroc că au scăpat cu viaţă", a povestit la rândul său publicaţiei Daily Mail un unchi al copiilor. Teroriştii care au atacat supermarketul în care se aflau şi ei anunţaseră de la început că "numai copiii sunt liberi să iasă", dar Elliot şi sora lui au ales să rămână alături de mama lor.
Comentarii
just me
Sep 25, 2013
:)))) ce imaginatie bogata are autorul!!! :))) se uita prea mult la filme cu super eroi!!! :))
Adauga comentariul tau