Un bărbat din Vietnam, condamnat la cinci ani de închisoare pentru răspândirea COVID-19
Dimensiune font:
Un bărbat din Vietnam a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a încălcat regulile de carantină din ţara lui şi a transmis maladia COVID-19 mai multor persoane, informează AFP, citată de Agerpres.
Van Tri, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit vinovat pentru „răspândirea unor boli infecţioase periculoase la alte persoane”, după ce s-a deplasat în luna iulie în provincia lui natală, Ca Mau, venind din oraşul Ho Şi Min în plină perioadă de vârf al pandemiei, potrivit unei hotărâri publicate pe site-ul unui tribunal local.
Tânărul a fost acuzat că nu a respectat carantina obligatorie de 21 de zile la domiciliu după ce a ajuns în Ca Mau, o regiune relativ scutită de epidemia de coronavirus în acea perioadă. El a fost testat pozitiv cu COVID-19 în data de 7 iulie.
„Încălcarea de către Tri a regulamentului de carantină medicală la domiciliu a cauzat infectarea mai multor persoane cu COVID-19 şi decesul unei persoane pe 7 august 2021”, conform deciziei tribunalului.
Potrivit presei de stat vietnameze, opt persoane au fost infectate din cauza lui.
După ce a menţinut numărul de infectări la un nivel scăzut pe parcursul anului trecut, Vietnamul se confruntă în prezent cu cea mai gravă perioadă a epidemiei sale de COVID-19. Autorităţile centrale au anunţat peste 540.000 de infectări şi peste 13.000 de decese.
Marea majoritate a cazurilor au fost înregistrate de la sfârşitul lunii aprilie. Capitala Hanoi, precum şi oraşul Ho Şi Min, au fost plasate în lockdown-uri stricte în ultimele luni.
În Vietnam, mai multe persoane au fost deja condamnate pentru răspândirea noului coronavirus.
Un bărbat de 32 de ani din Hai Duong a fost condamnat la 18 luni de închisoare în luna iulie, iar un însoţitor de bord al companiei Vietnam Airlines la doi ani de închisoare cu suspendare, în martie, din acelaşi motiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau