Un bombardier rusesc S-A PRĂBUŞIT la o bază aeriană din Siria. Ambii piloţi au murit
Dimensiune font:
Un bombardier rusesc Su-24 s-a prăbuşit marţi la decolare de la baza aeriană a Rusiei din Hmeymim, în vestul Siriei, şi membrii echipajului au murit în accident, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.
”Bombardierul Su-24 a ieşit de pe pista de decolare a aerodromului din Hmeymim şi a avut loc un accident în timp ce avionul accelera pentru a decola”, a afirmat Ministerul rus al Apărării. ”Membrii echipajului nu au avut timp să se catapulteze şi au murit”, potrivit sursei.
Reuters menţionează că avioanele ruseşti de acest tip au de regulă un echipaj format din doi piloţi.
Conform primelor informaţii, accidentul ar fi fost cauzat de o defecţiune tehnică, precizează ministerul.
AFP aminteşte că, de la începutul intervenţiei sale militare în Siria în septembrie 2015, armata rusă a desfăşurat zeci de avioane de atac şi bombardiere care operează de la baza aeriană Hmeymim, în fief-ul alawit al preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, în apropiere de Latakia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau