Un brazilian s-a vaccinat de 5 ori contra covid, cu seruri diferite. L-au prins când s-a dus pentru a șasea doză
Dimensiune font:
Un bărbat din Rio de Janeiro s-a vaccinat împotriva Covid-19 de cinci ori, cu seruri de la Pfizer, Coronavac şi AstraZeneca. Acum el va trebui să dea explicaţii despre cum am putut primi cinci doze de vaccin într-un interval de zece săptămâni.
Potrivit AFP, în perioada 12 mai - 21 iulie, bărbatul a primit două doze de vaccin Pfizer, două de CoronaVac şi una de AstraZeneca, susţine postul TV Globo, care a putut vedea carnetul de vaccinare a acestui locuitor din Rio.
El a reuşit să facă două vaccinuri într-un interval de 13 zile şi a fost descoperit când a încercat să se vaccineze a şasea oară, la 16 august.
Municipalitatea din Rio a explicat că bărbatul s-a dus la trei centre diferite şi a profitat de probleme la sistemul informatic. Secretariatul Sănătăţii a precizat că "l-a putut identifica pe bărbat" şi că va lua "măsurile necesare".
Pentru a fi vaccinaţi, brazilienii trebuie să fie în limita de vârstă corespunzătoare calendarului anunţat, să prezinte un act de identitate şi un certificat care să ateste că au primit prima doză, înainte de a doua. Centrele de vaccinare nu propun alegerea vaccinului. Oraşul Rio a trebuit în repetate rânduri să suspende vaccinarea populaţiei din cauza penuriei de vaccinuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau