Un celebru manelist a fost ARESTAT, într-un caz cu 90.000 de euro falși - VIDEO

Dimensiune font:

| 26-02-2020 22:37

 Un cântăreţ de manele din județul Hunedoara a fost arestat în lipsă pentru punere în circulație de euro falși. Dan Pitic le-a spus anchetatorilor, prin telefon, că se află în turneu în Germania și Austria, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

 

Cântărețul de manele, zis Dan Pitic, a fost arestat în lipsă în 24 februarie de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Primul termen a avut loc pe 21 februarie, însă cauza a fost amânată după ce bărbatul ar fi transmis, prin telefon, că se află într-un turneu în Germania și Austria și se va prezenta la instanță peste câteva zile, lucru care nu s-a întâmplat.

 
 
 
 
 
 

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. (...) Dispune arestarea preventivă a inculpatului zis Dan Pitic, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestație", a decis instanța.

Cântărețul este cercetat într-un dosar în care alți trei bărbați din Alba și Timiș au fost arestați, după ce ar fi fost prinși, săptămâna trecută, cu peste 90.000 de euro falși.

 

 
 
 
 
 

„S-a făcut o propunere de arestare în lipsă a unui inculpat, în legătură cu aceleași aspecte, respectiv punere în circulație de valori falsificate, întrucât rezultă din probe suspiciunea rezonabilă că și acest inculpat a săvărșit această infracțiune. Și acesta s-a deplasat în municipiul Târgu-Jiu și a pus în circulație bancnote euro falsificate și are același grad de participație ca și ceilalți inculpați care au fost anterior arestați preventiv. S-a emis mandat de arestare în lipsă, el nu s-a prezentat, nu a fost audiat în această cauză. Va fi prezentat în fața unui judecător să confirme mandatul. A fost citat cu mandat de aducere la domiciliul mamei sale, din municipiul Petroșani, nu a fost găsit. Au fost efectuate mai multe verificări", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Camelia Caragea, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

 

Bărbatul s-ar afla într-un turneu în Germania și Austria. „Din probe a rezultat că între acest inculpat și ceilalți inculpați au existat înțelegeri cu privire la bancnotele euro false plasate pe piață. A fost căutat de autorități, chiar s-a luat legătura telefonică, s-a comunicat că este în Austria, întrucât la sfârșitul lunii februarie, 28-29, are niște activități artistice în Austria. S-a discutat telefonic cu el, dar nu s-a prezentat la solicitarea organelor de urmărire penală și s-a formulat o propunere de arestare în lipsă", a mai declarat Camelia Caragea.

 

 
 
 
 
 
 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, vinde prin licitație terenul intravilan în suprafață de 26.770 mp Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
Dosar executare nr. 381/L/2023 PUBLICATIE DE VANZARE MOBILIARĂ NR. 381/L/2023 din 17.01.2025 Având in vedere cererea creditorului PORSCHE MOBILITY S.R.L., cu sediul procedural ales la Cabinet de avocat Criana Macarescu cu sediul in Bucuresti - 050451, Str. Carol Davila, nr. 21A, et. 3, ap. 24, Sector 5 formulata in baza titlului executoriu CONTRACT SERVICII INCHIRIERE PE BAZA DE ABONAMENT nr. 7246681/17.08.2023 inregistrat la A.N.A.F. sub nr. INTERNET-649043078-2023/08.12.2023 si tinând cont de procesul verbal de sechestru incheiat la data de 20.02.2024, pentru recuperarea creantei de 16.563,01 Lei, retinuta in sarcina debitoarei SIMA Anca Petronela cu domiciliul in Iasi, Str. Strugurilor, nr. 41, ap. 3, Judetul Iasi, la care se vor adauga si cheltuielile de executare, eu Cristian Lupu Nicolaita, executor judecatoresc in cadrul Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati Andreea Darie si Cristian Lupu Nicolaita, procedez la vanzarea bunului sechestrat, sens in care va aduc la cunostinta generala ca la data de 29.01.2025, orele 10:30, se va vinde la licitatie publica in Iasi, Calea Chisinaului nr. 45, in incinta SC OPEN AUTO CENTER, bunul mobil reprezentat de: - auto marca MAZDA 3, an fabricatie 2011, culoare alb, serie sasiu JMZBLA4A601246923, serie motor - fara, nr. inmatriculare IS16BZI, pretul de incepere a licitatiei fiind de 8.931,00 lei reprezentand 50% din pretul initial de 17.861,00 lei la care bunul a fost evaluat de P.F.A. VOICU GABRIEL, potrivit disp. art. 758 (3) N.C.P.C.. Somam pe aceasta cale pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunului sus aratat, sa il anunte executorului inainte de data stabilita pentru vânzare. Invitam pe toti cei care vor sa cumpere bunul sa se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat in acest scop si pâna la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. În conformitate cu disp art. 768 (1) N.C.P.C., participantii la licitatie trebuie sa consemneze, cel mai târziu pâna la inceperea licitatiei, la LIBRA BANK in contul nr. RO07 BREL 0002 0007 0971 0101, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10% din pretul de incepere a licitatiei, atasând dovada consemnarii la oferta de cumparare. Potrivit disp. art. 767 (2) N.C.P.C. debitorul urmarit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin alte persoane. Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul de incepere a licitatiei, conf. art. 767 (3) N.C.P.C.. Dupa adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sa depuna de indata intregul pret, in numerar, cu ordin de plata sau orice alt instrument legal de plata; la cererea sa, acceptata de creditor sau de reprezentantul sau, pretul se va putea depune si ulterior, in cel mult 5 zile de la data licitatiei, conf. disp. art. 771 (1) N.C.P.C.. Potrivit disp. art. 762 (7) N.C.P.C., prezenta publicatie de vânzare va fi comunicata creditorului si debitoarei.
Dosar executare nr. 381/L/2023 PUBLICATIE DE VANZARE MOBILIARĂ NR. 381/L/2023 din 17.01.2025. Avand in vedere cererea creditorului PORSCHE MOBILITY S.R.L., cu sediul procedural ales la Cabinet de avocat Criana Macarescu cu sediul in Bucuresti - 050451, Str. Carol Davila, nr. 21A, et. 3, ap. 24, Sector 5 formulata in baza titlului executoriu CONTRACT SERVICII INCHIRIERE PE BAZA DE ABONAMENT nr. 7246681/17.08.2023 inregistrat la A.N.A.F. sub nr. INTERNET-649043078-2023/08.12.2023 si tinând cont de procesul verbal de sechestru incheiat la data de 20.02.2024, pentru recuperarea creantei de 16.563,01 Lei, retinuta in sarcina debitoarei SIMA Anca Petronela cu domiciliul in Iasi, Str. Strugurilor, nr. 41, ap. 3, Judetul Iasi, la care se vor adauga si cheltuielile de executare, eu Cristian Lupu Nicolaita, executor judecatoresc in cadrul Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati Andreea Darie si Cristian Lupu Nicolaita, procedez la vanzarea bunului sechestrat, sens in care va aduc la cunostinta generala ca la data de 29.01.2025, orele 10:00, se va vinde la licitatie publica in Iasi, Calea Chisinaului nr. 45, in incinta SC OPEN AUTO CENTER, bunul mobil reprezentat de: - auto marca Ford Focus, an fabricatie 2011, culoare gri, serie sasiu WF0LXXGCBLBM83016, serie motor BM83016, nr. inmatriculare IS16BZG - pretul de incepere a licitatiei fiind de 6.429,00 lei reprezentand 50% din pretul initial de 12.857,00 lei la care bunul a fost evaluat de P.F.A. VOICU GABRIEL, potrivit disp. art. 758 (3) N.C.P.C.. Somam pe aceasta cale pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunului sus aratat, sa il anunte executorului inainte de data stabilita pentru vânzare. Invitam pe toti cei care vor sa cumpere bunul sa se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat in acest scop si pâna la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. În conformitate cu disp art. 768 (1) N.C.P.C., participantii la licitatie trebuie sa consemneze, cel mai târziu pâna la inceperea licitatiei, la LIBRA BANK in contul nr. RO07 BREL 0002 0007 0971 0101, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10% din pretul de incepere a licitatiei, atasând dovada consemnarii la oferta de cumparare. Potrivit disp. art. 767 (2) N.C.P.C. debitorul urmarit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin alte persoane. Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul de incepere a licitatiei, conf. art. 767 (3) N.C.P.C.. Dupa adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sa depuna de indata intregul pret, in numerar, cu ordin de plata sau orice alt instrument legal de plata; la cererea sa, acceptata de creditor sau de reprezentantul sau, pretul se va putea depune si ulterior, in cel mult 5 zile de la data licitatiei, conf. disp. art. 771 (1) N.C.P.C.. Potrivit disp. art. 762 (7) N.C.P.C., prezenta publicatie de vânzare va fi comunicata creditorului si debitoarei.
Polițiștii din Olanda suspectează că românii ar fi implicați în furtul tezaurului dacic
26/01/2025 18:10

Poliţia olandeză este pe urmele celor trei jefuitori ai tezaurului dacic aflat in Muzeul Drents, din Assen (Olanda) şi nu exclude existenţa unui al patrulea făptuitor, şi nici implicarea unor romani in ac ...

Lui Trump începe să îi placă războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
26/01/2025 17:18

Administratia Trump ia in considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obtinuti din activele rusesti inghetate, a declarat Keith Kellogg, trimisul pentru pace al lui Trump pentru Ucraina ...

Un colonel SRI aruncă în aer furtul Tezaurului Dacic: În contract scria că e pază fizică! Hoții nu au găsit pe nimeni
26/01/2025 17:12

Un colonel SRI face dezvăluiri revoltătoare in cazul Tezaurului Dacic furat in Olanda. Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Romaniei, Ernest Oberländer-Tarnoveanu, a explicat că pentru expoziţia ”D ...

România ar putea încasa o sumă considerabilă, pentru tezaurul dacic furat în Olanda: Toate piesele fuseseră asigurate
25/01/2025 17:14

Toate piesele furate de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, fuseseră asigurate in conformitate cu legislatia romanească si standardele internationale, transmite Ministerul Culturii, care anuntă că va intrep ...

Marcel Ciolacu intervine, după ce piese foarte valoroare din tezaurul dacic au fost furate în Olanda: Au tot sprijinul Guvernului
25/01/2025 15:50

Premierul Marcel Ciolacu tine legătura cu autoritătile si cu ministrul de Externe, după ce piese extrem de valoroase din tezaurul dacic au fost furate de la Muzeul din Drents, din Olanda. Ciolacu arată că ...

Directorul Muzeului Național de Istorie explică de ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda
25/01/2025 15:33

Directorul Muzeului National de Istorie, Ernest Tarnoveanu, a declarat că in urma exploziei la muzeul din Olanda au fost furate 4 piese dacice extrem de valoroase, inclsiv coiful din aur pur de la Cotofenesti. ...

Istoria coifului dacic din aur pur de la Coțofenești, obiectul furat în urma exploziei de la muzeul din Olanda
25/01/2025 15:22

Capodopera Coiful de Aur de la Coţofeneşti se află printre piesele furate de la Muzeul Drents, din Assen (Ţările de Jos), afectat sambătă dimineaţă de o explozie. Coiful din aur pur de la Cotofenesti e ...

Coiful din aur pur de la Coțofenești și alte obicte din aur dacic au fost furate: MAE a primit informare oficială
25/01/2025 15:15

Ministerul Afacerilor Externe arată faptul că Romania a primit notificare oficială din Tările de Jos că in urma exploziei de la Muzeul din Drents au fost furate obiecte dacice extrem de valoroase. Hotii au ...

Zelenski îl acuză pe Putin că încearcă să-l manipuleze pe Trump în negocierile pentru Ucraina
25/01/2025 12:11

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a acuzat vineri pe Vladimir Putin că incearcă să il „manipuleze” pe Donald Trump, după ce liderul rus a salutat revenirea republicanului la Casa Albă si si- ...

Schimb de cadavre între Rusia şi Ucraina: Kievul a primit 757 de soldaţi morţi, Moscova 49
25/01/2025 09:23

Ucraina a anuntat vineri că a primit de la Rusia cadavrele a 757 dintre soldatii săi ucisi in lupte, cea mai mare astfel de operatiune de la inceputul invaziei ruse in urmă cu aproape trei ani. În acel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei