Un ieşean a încălcat ordinul de protecţie, dar a scăpat. Nu poate dormi în cuşca câinelui
Dimensiune font:
Nerespectarea restricţiilor impuse prin ordinul de protecţie înseamnă infracţiune şi, funcţie de gravitatea fapei comise, se poate solda chiar cu trimitere după gratii. De multe ori, inculpatul se alege cu o condamnare cu suspendare. Însă, extrem de rar scapă. Tocmai de aceea, ieşeanul D.M. se poate considera un mare norocos.
Tânărul locuieşte şi acum împreună cu mama lui, în comuna Ţigănaşi. E alcoolic împătimit şi devine violent când se îmbată. Face scandal, distruge lucruri de prin casă, se automutilează, o mai ia la bătaie pe cea care i-a dat viaţă. Anul trecut, pe 22 iunie, D.M. a acţionat conform tradiţiei, a învineţit-o bine pe femeie, apoi a adormit, cu sticla-n mână. Victima s-a dus la poliţie, a reclamat agresiunea, agenţii au venit, au constatat şi au emis un ordin de protecţie provizoriu, valabil pe o perioadă de cinci zile. Conform actului, împricinatul trebuia să plece din locuinţă şi să-şi găsească alt adăpost.
Situaţie tare dificilă, n-avea bani de mers la hotel, iar în sat nu-l primea nimeni, era cunoscut ca scandalagiu şi oamenii nu aveau chef de complicaţii. Singurul care i-a oferit ajutor a fost un unchi de-al său, administrator al unui adăpost pentru câini. L-a cazat într-o cuşcă disponibilă la acel moment.
După trei nopţi de dormit pe scândură, D.M. n-a mai răbdat. S-a îmbătat la un birt din sat şi s-a dus acasă. Maică-sa a sunat la 112, echipajul de poliţie ajuns la faţa locului l-a găsit în pat, tot cu sticla în mână. De data asta, i-a fost deschis dosar penal, dar nu l-au încătuşat.
Speriat de gândul că va ajunge în puşcărie, ieşeanul s-a pus în genunchi, implorându-şi mama să-l ierte. S-a jurat că se lasă de băutură şi că n-o să mai fie agresiv. Miloasă, bătrâna şi-a retras plângerea pentru „violenţă în familie”, dar la dosarul cu încălcarea ordinului de protecţie nu mai avea ce face. Fiul ei fusese prins în flagrant.
Audiat de către judecători, D.M. şi-a recunoscut fapta, dar a prezentat motivul concret al comiterii ei. Nu e deloc confortabil să dormi în cuşca unui câine. Pe de altă parte, maică-sa a confirmat că, între timp, inculpatul s-a lăsat de băutură.
Ca atare, sentinţa a fost una simbolică. Un an, dar cu amânarea aplicării pedepsei. Dacă, în acest interval, nu face vreo trăznaie, cazierul său va redeveni imaculat. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau