Un elicopter NATO s-a prăbuşit în Afganistan
Dimensiune font:
Un elicopter aparţinând Forţei NATO în Afganistan (ISAF) s-a prăbuşit joi la Kapisa, o provincie aflată în trecut sub control francez, fără să se înregistreze victime.
Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a anunţat, printr-un SMS transmis AFP, că insurgenţii sunt cei care au provocat prăbuşirea aeronavei, utilizând o rachetă, în districtul Tagab, o zonă instabilă din Kapisa, şi că toţi pasagerii aflaţi la bord au decedat.
"Pot confirma că un elicopter ISAF s-a prăbuşit astăzi (joi) în estul Afganistanului. O anchetă este în curs, pentru a stabili motivele prăbuşirii. Însă primele elemente arată că nu a existat nicio activitate inamică în zonă, la momentul faptelor", a declarat un purtător de cuvânt al ISAF pentru AFP.
"Toţi membrii echipajului au fost găsiţi. Nu există niciun mort. Locul incidentului este securizat", se arată într-un comunicat ISAF, fără alte precizări.
Talibanii, care luptă de 11 ani împotriva coaliţiei NATO ce susţine guvernul afgan, exagerează, în general, pierderile suferite de către inamicii lor.
Guvernatorul provinciei Kapisa Mehrabuddin Safi a anunţat că incidentul a avut loc "într-o zonă în care era în curs o operaţiune de eliminare a inamicului".
Sursa: mediafax.roPuncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau