Un urangutan a întrerupt discursul președintelui Germaniei
Dimensiune font:
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a fost nevoit să îşi întrerupă brusc sâmbătă o declaraţie pe care o făcea în faţa jurnaliştilor din Malaezia despre vizita sa în această ţară din Asia de Sud-Est şi, la cererea îngrijitorilor dintr-o rezervaţie naturală, a trebuit să se deplaseze până la o distanţă sigură faţă de un privitor curios, informează DPA.
Incidentul a fost provocat de urangutanul Edwin, unul dintre cele mai impunătoare exemplare care trăiesc la baza de reproducere din cadrul Semenggoh Wildlife Centre, o rezervaţie naturală amenajată în partea malaeziană a insulei Borneo, după ce animalul se apropiase periculos de mult de oficialul german.
'Este pentru prima dată când m-am întâlnit cu această specie, deşi se presupune că materialul său genetic este foarte apropiat de al nostru', a declarat după aceea, cu mult calm, preşedintele Steinmeier, în vârstă de 67 de ani.
El şi soţia lui, Elke Budenbender, aşteptau cu nerăbdare să vadă urangutani atunci când au vizitat rezervaţia, însă organizatorii nu au planificat ca animalele să se apropie până la o distanţă atât de mică. Preşedintele Steinmeier a spus că nu i s-a părut că 'întâlnirea' ar fi fost ameninţătoare.
'Cei care sunt mai familiarizaţi cu animalele de aici şi cu comportamentele lor ne-au explicat că omul nu ar trebui în niciun caz să caute o confruntare', a declarat oficialul german.
Puţin mai devreme, el şi soţia lui au asistat la momentul în care animalele din acel centru erau hrănite. Urangutanii au mâncat banane, papaia şi ananas, scrie Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau