Ungurii vin în România să-și alimenteze autoturismele, având în vedere că de luni în Ungaria se scumpesc benzina și motorina
Dimensiune font:
Unii cetățeni din Ungaria economisesc și câte 12.000 HUF pe lună, realimentând mașinile în România, scrie presa maghiară, care anunță că, începând de luni, în Ungaria se scumpește combustibilul. Mai precis, prețul combustibilului va crește cu 21 HUF pe litru, relatează rtl.hu, din cauza majorării accizelor.
Aceasta ar fi a doua majorare din ianuarie, 2024, astfel că un litru de benzină în Ungaria a ajuns să coste cu 70 HUF mai mult decât în România. Aceasta înseamnă că prețurile la combustibil se vor apropia de nivelul austriac, unde salariul mediu este de trei ori mai mare decât cel din Ungaria, scrie presa maghiară.
Majorarea obligatorie a accizelor este aplicată de Mol în două tranșe, a doua tranșă intrând în vigoare de luni, 15 ianuarie. Potrivit holtankoljak.hu, după majorări, prețul mediu al benzinei va fi de 580 HUF/litru, în timp ce cel al motorinei va fi de 608 HUF/litru la nivel național.
László Gépész, vicepreședintele Asociației Benzinării Independente, a declarat pentru RTL Hírado că nu este nimic de făcut în privința creșterii prețului, iar cliennții ar trebui să ia act de acest lucru.
Potrivit analizei RTL Híradó, în România se oferă benzină pentru 500 de HUF la o pompă situată la mai puțin de un kilometru de granița cu Ungaria, unde s-au prezentat deja sâmbătă mulți șoferi maghiari. Un expert a spus pentru RTL că de luni, cetățenii ungari pot încerca să economisească costurile lunare trecând granița în România, pentru a alimenta. El a adăugat că în cazul României, benzina va fi mai ieftină în medie cu 70 HUF, în timp ce în cazul Sloveniei și Croației, cu 50-60 HUF.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau