UPDATE Moscova, prinsă din nou cu minciuna. Unde se aflau avioanele militare britanice despre care a spus că au încercat să intre în spațiul aerian rusesc FOTO
Dimensiune font:
Rusia a mobilizat joi, 19 octombrie, două avioane de vânătoare Su-27 pentru a împiedica trei avioane militare britanice să intre în spaţiul aerian rusesc deasupra Mării Negre, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.
UPDATE 21:35 O imagine cu harta de zbor distribuită de Monitorul Apărării și Securității arată însă că aeronavele respective s-au aflat la distanță mare de granița Rusiei.
Știrea inițială:
Ministerul de la Moscova a precizat că avioanele de luptă ruseşti au fost trimise pentru a intercepta ”trei ţinte aeriene” care se apropiau de graniţă şi le-a identificat ca fiind un avion de recunoaştere RC-135 şi două avioane de luptă Typhoon.
”Pe măsură ce avioanele de vânătoare ruseşti s-au apropiat, aeronavele militare străine s-au îndepărtat de frontiera de stat a Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat.
Nu este clar cât de aproape s-au apropiat avioanele unul de celălalt, menţionează Reuters.
Marea Neagră a devenit un teatru din ce în ce mai important în războiul dintre Rusia şi Ucraina, care se apropie acum de sfârşitul celei de-a 20-a luni.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că a ordonat avioanelor ruseşti înarmate cu rachete hipersonice Kinjal să patruleze deasupra Mării Negre.
Rusia a raportat anterior o serie de incidente în care avioanele sale de vânătoare au fost chemate să intercepteze avioane militare din Norvegia, un alt membru NATO, deasupra Mării Barents.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau