Valvis trece la şampanie
Dimensiune font:
Omul de afaceri elveţian de origine greacă Jean Valvis, cel care a creat apa minerală Dorna şi laptele LaDorna vrea să intre pe segmentul vinurilor spumoase.
Jean Valvis, omul de afaceri elveţian de origine greacă de al cărui nume se leagă branduri puternice precum Dorna (apă minerală) şi LaDorna (lapte) vrea să producă şampanie, aceasta după ce a relansat "Domeniile Sâmbureşti" pe care grupul său , Valvis Holding, le-a preluat în 2005. Omul de afaceri a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) înregistrarea mărcii "Şampanie de Sâmbureşti", dar spune că nu este un proiect urgent pentru el. "Este la nivel de idee. Mi-a plăcut numele şi am decis să îl înregistrez cu gândul că o podgorie care se respectă trebuie să producă într-o zi şi şampanie. Va veni şi ziua aceea", a declarat pentru ECONOMICA.NET Jean Valvis. Acesta spune că acest nou priect nu a fost încă proiectat în timp şi nici nu a fost bugetat.
Valvis spune că afacerile cu vinuri îi merg foarte bine, raportând creşteri anuale de 30% şi că a replantat 250 de hectare din cele 500 pe care le deţine la Sâmbureşti. "La vinuri avem o creştere bună, am replantat şi am diversificat gama, am pus la punct sistemul de distribuţie, am venit cu noi soiuri . Anul trecut am obţinut medalia de aur în China şi am constatat că vănul nostru este foarte bine primit", a mai spus Valvis, potrivit căruia românii au început să consume vinurile de pe domeniile Sâmbureşti, chiar dacă nu a investit mult în publicitate. Acesta face şi export, una dintre pieţele de desfacere fiind China. Omul de afaceri vrea să se extindă însă şi pe alte pieţe. "Chiar acum directorul meu pe export este la Târgul de la Moscova", a mai precizat acesta.
Pe lângă afacerile cu vin, Valvis are investiţii în domeniu apei minerale (Aqua Carpatica), în agricultură şi energie verde.
Valvis a vândut afacerea Dorna americanilor de la Coca-Cola în 2002, iar în aprilie 2008 a marcat al doilea exit prin vânzarea business-ului cu lactate LaDorna către Lactalis.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau