Viaţa sexuală, extrem de importantă pentru femeile din România, potrivit unui studiu
Dimensiune font:
Femeile din România consideră că viața sexuală este foarte importantă. Statisticile legate de viața sexuală le contrazic însă. Peste 70% dintre femeile între 25 și 44 de ani au declarat că este foarte important și peste 37% dintre femeile între 45 și 60 de ani au declarat că este important. Răspunsurile au fost date în cadrul unui recent studiu Feminella.
Un procent covârșitor de 80% dintre femeile aflate în perioada de maternitate au declarat că sexul este foarte important, iar restul de 20% au declarat că este important. Pentru acest segment de femei, care sunt însărcinate sau au născut de curând și alăptează, viața sexuală este considerată ca fiind extrem de importantă, neprimindu-se nici un răspuns de genul „Puțin important” sau „Deloc important”.
Răspunsurile arată faptul că femeile sunt interesate de sex și îl consideră o parte importantă a vieții lor. Interesul respondentelor față de problemele abordate în studiu s-a observat și din faptul că, în partea de studiu efectuată telefonic, femeile s-au arătat dornice să poarte convorbiri lungi, de până la 30 de minute și să își noteze diverse informații.
Surprinzător însă, se pare că româncele rămân la un nivel declarativ, 38% dintre respondente spunând că au mai puțin de un contact sexual pe săptămână in timp ce numai 32% declară că au un contact sexual cel puțin o dată pe săptămână. 30% dintre femeile intervievate au refuzat să răspundă la această întrebare . Procentul de femei cu un număr redus de contacte sexuale crește odată cu înaintarea în vârstă și puține femei care ajung la menopauză se bucură de o viață de cuplu împlinită, lipsă care se reflectă, de multe ori, în lipsa de vitalitate și probleme de sănătate care de cele mai multe ori sunt neglijate.
Sexualitatea este în strânsă legătură cu sănătatea și aici femeile din România pică din nou la un test important, acela al vizitelor la medic. Grijile, rușinea și neinformarea fac ca numai 54% dintre femei să meargă la medicul ginecolog cel puțin o dată pe an, chiar și pentru atât de necesarul control anual de rutină.
Femeile din România sunt tributare stereotipiilor, minimizării problemelor de sănătate personala și oboselii acumulate din asumarea prea multor roluri în viață. Ca atare, o viață sexuală împlinită și sănătoasă devine pentru multe românce o dorință greu realizabilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
birlic
Aug 20, 2013
legalizarea prostitutiei - o masura necesara !!!
Adauga comentariul tau