Victor Ponta: Vreau să cred că în următoarele două luni proiectul Nabucco va fi aprobat
Dimensiune font:
Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, joi seara, că în următoarele două luni proiectul Nabucco va fi aprobat, adăugând că România ar putea deveni un producător important de energie pentru toată regiunea în următorii ani.
"Contribuţia României la dezvoltarea economică a regiunii în primul rând, dar şi europeană, va fi exact pe zona de energie. Eu vreau să cred că în următoarele două luni proiectul Nabucco va fi aprobat. Şi asta înseamnă că România în această poziţie, la poarta Europei, va fi un producător important în următorii ani de energie pentru toată regiunea. Va fi poarta de intrare în Europa, pentru energia din Caucaz şi din Asia şi atunci, dacă vreţi, România ar trebui să reprezinte, în ansamblul european, un jucător extrem de important exact pe energie. Suntem singurii care avem şi energie nucleară şi energie eoliană, şi termo, hidro. Şi dacă o să avem şi gaze din Marea Neagră şi gaze de şist, cred că o să fim cel mai variat producător de energie din Europa", a spus primul ministru, la Digi24.
Victor Ponta a declarat miercuri la Strasbourg că în viitorul apropiat va efectua o vizită la Baku în cadrul căreia va discuta despre proiectul Nabucco, precizând că acesta este pe primul loc în lista priorităţilor sale vizând sfera energetică.
''Unul dintre obiectivele mele principale ale acestui mandat este să folosesc oportunităţile şi potenţialul pe care-l oferă regiunea Mării Negre în domeniul energiei. În atingerea acestui obiectiv Nabucco este pe primul loc pe lista priorităţilor. Dar sunt convins că o mai bună cooperare între toate statele din regiunea Mării Negre vor aduce beneficii enorme pe termen mediu şi lung atât pentru sectorul energetic cât şi pentru cel financiar, de care au nevoie toate statele europene. (...) Cred că nu e un secret că suntem în relaţii foarte strânse cu autorităţile azere pentru a asigura succesul proiectului Nabucco'', a afirmat Ponta.
Proiectul Nabucco face parte din Coridorul sudic de gaze naturale, o iniţiativă europeană ce vizează diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare cu gaze naturale a pieţei europene. Proiectul are în vedere, în primă fază, aducerea resurselor naturale din câmpul azer Shah Deniz II, gestionat de Consorţiul Shah Deniz, de la graniţa de vest a Turciei spre Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
La realizarea proiectului Nabucco, din partea României participă compania Transgaz, membru al Companiei Internaţionale Nabucco. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau