VIDEO Primul român vindecat de coronavirus: 'E o răceală care se tratează'
Dimensiune font:
Sergiu Sgurescu este primul român diagnosticat cu noul coronavirus în țara noastră și unul dintre cei care s-au vindecat. El spune că nu a avut niciun simptom și că „E o răceală care se tratează”.
„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, a declarat Sergiu Sgurescu pentru MEDIAFAX.
Tânărul de 25 de ani din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie. A fost adus în Capitală, la Institutul „Matei Balş”, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui este în carantină.
„Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău. Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează”, a mai spus primul român diagnosticat cu COVID-19.
Potrivit specialiștilor, rata mortalității în cazul infecției cu noul coronavirus este în jur de 3,5%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau