ACCIDENT GRAV: Un MORT și patru victime, din care trei copii, după IMPACTUL dintre un autoturism și un autocamion
Dimensiune font:
Accident grav, în această dimineață, în România. Un bărbat a murit și alte patru persoane, între care trei copii, au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs pe DN 17, la Uriu, județul Bistrița Năsăud.
Conform ISU Bistrița Năsăud, în accident au fost implicate un autoturism și un autocamion.
Salvatorii au găsit la locul accidentului cinci victime, dintre care una încarcerată, în stop cardiorespirator. Este vorba despre șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 45 de ani.
Celelalte patru victime, o femeie în vârstă de 45 de ani și trei copii (fete de 3, 14 și 17 ani) au fost găsite în afara mașinii, scoase de trecători.
Șoferul a fost scos de pompierii beclenari și au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate organismul bărbatului nu a răspuns, fiindu-i declarat decesul.
Femeia și fetița de 3 ani au fost transportate la UPU Dej, iar fetele în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani au fost transportate la UPU SMURD Bistrița.
Starea fetei de 17 ani s-a agravat pe timpul transportului, astfel că echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud a fost nevoit să o intubeze.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau