Britanicii cumpără Dacia pe bandă rulantă! Vânzările au EXPLODAT în luna iulie: creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019
Dimensiune font:
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor de urgenţă impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, relatează Agerpres
În iulie, Dacia a vândut 2.558 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.445 unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Mercedes-Benz A-Class.
Cererea pentru vehicule electrice şi vehicule pe benzină a crescut cu 259,4% şi, respectiv, 0,3% în iulie, în timp ce livrările de vehicule diesel s-au redus cu 25,9%.
"Până la finalul lunii septembrie vom avea o imagine mai clară dacă acesta va fi tendinţa pe termen lung", a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes. SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.
Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 41,9% în primele şapte luni din 2020, la 828.389 unităţi.
În perioada ianuarie-iulie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 9.991 vehicule, în scădere cu 50,08% faţă de primele şapte luni din 2019, când a înmatriculat 20.013 unităţi.
Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 174,6%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 60,9% şi, respectiv, 46,50%.
În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-iulie 2020 se află Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau