GM şi PSA îşi revizuiesc parteneriatul: Nu vor construi împreună o berlină de clasă medie
Dimensiune font:
General Motors şi PSA Peugeot-Citroen şi-au schimbat planurile privind noua lor alianţă. Cele două părţi au decis să nu construiască împreună o nouă berlină de clasă medie, preferând să se concetreze pe alte proiecte.
General Motors şi PSA Peugeot-Citroen au prezentat detalii noi despre colaborarea lor, semnată în urmă cu mai bine de jumătate de an. Iniţial, cei doi parteneri au vorbit despre construirea unei platforme comune pentru succesorii modelelor Insignia, 508, C5 şi DS5, însă colaborarea dintre cele două grupuri nu va mai include acest element. Însă, parteneriatul se va concentra în continuare pe dezvoltarea de noi modele în segmentele B şi C, motoare noi şi o posibilă cooperare în America Latină. La fel ca şi până acum, primele modele rezultate în urma acestei colaborări vor debuta în 2016.
Potrivit declaraţiilor oficiale, GM şi PSA vor construi un monovolum compact şi un crossover compact. Vorbim despre un succesor al lui Zafira Tourer şi un succesor al lui 5008. Colaborarea va implica şi un program comun pentru segmentul B, unde vor fi construite monovolume, ceea ce înseamnă succesori pentru Meriva şi C3 Picasso. În plus, viitoarea platformă de segment B la care lucrează GM şi PSA va avea motoare cu emisii reduse de CO2 şi va da naştere la noi modele pentru acest segment, care vor fi comercializate de toate mărcile din portofoliul celor două grupuri.
Motorizarea PSA cu numele de cod EB, un motor pe benzină, va fi dezvoltată împreună cu inginerii GM. În plus, cele două concernce plănuiesc o ofensivă pe pieţele emergente din America Latină. Pe piaţa din Europa, colaborarea dintre cele două concerne necesită în continuare mai multe aprobări din partea Consiliului Concurenţei, pentru a asigura eliminarea problemelor anti-trust.
Mai multe detalii financiare şi economice legate de colaborarea dintre PSA şi GM în Europa pot fi analizate AICI.
Via JustAuto (înreg.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau