Capodopera lui Tiziano Vecellio, „Ecce Homo”, și coroana Reginei Maria au strălucit la Iași

Dimensiune font:

| 10-06-2024 08:45

* expozițiile cu celebrul tablou și cu bijuteria regală s-au încheiat, după ce timp de o lună, au fost punctul de atracție al Muzeului Municipal „Regia Maria” și al Palatului Braunstein * pentru publicul ieșean, surprizele continuă la Galeriile „Dumitru Grumăzescu”, unde a fost vernisată expoziția ,,Cochetării. Urme ale eleganței de odinioară”

 

Finalul săptămânii a însemnat, pentru Muzeul Municipal „Regia Maria”, și închiderea a două expoziții remarcabile – cea în care cap de afiș a fost tabloul „Ecce Homo”, a celebrului pictor Tițian, și expoziția dedicată Regiei Maria, în cadrul căreia publicul a putut admira coroana de aur și mantia suveranei. „Emoția începutului se perpetuează, poate chiar cu o și mai mare intensitate, atunci când vine clipa încheierii unui eveniment. După o lună în care iubitorii de artă au avut bucuria de a admira lucrarea lui Tițian, ne-am luat rămas-bun de la această capodoperă a artei renascentiste”, a spus maganerul instituției, dr Aurica Ichim la finalul unui eveniment-ceremonie în care a fost prezentat și un album dedicat creației marelui pictor Tiziano Vecellio.

Expoziția, realizată cu sprijinul Primăriei Iași și al Ministerului Culturii, grație colaborării dintre Muzeul Municipal ,,Regina Maria” și Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, a oferit o oportunitate publicului să admire una dintre cele mai valoroase lucrări ale pictorului renascentist Tițian. Mai mult, vizitatorii au avut ocazia să trimită cărți poștale personalizate, în țară și în străinătate, prin intermediul unui parteneriat cu Poșta Română. Muzeul Național Brukenthal este singura instituție din România și din Europa de Est care deține o lucrare semnată de Tițian.

„Este o lucrare importantă din colecția Muzeului Național Brukenthal, una dintre cele mai valoroase picturi pe care le deține România și pe care partea de est a Europei o are. De peste 200 de ani de când tabloul se află la Sibiu, a fost parte din expoziții în Italia, Luxemburg, Polonia, Olanda și Franța. Totuși, este doar a doua oară când ajunge la un muzeu din România, după ce a fost expusă anul trecut la București”, a declarat Alexandru-Constantin Chituță, managerul Muzeului Brukenthal.

Cealaltă piesă importantă, coroana Reginei Maria, evaluată la aproximativ 25 de milioane de euro, a fost expusă în premieră la Palatul Braunstein, după ce a fost adusă de la Muzeul Național de Istorie din București. Bijuteria, considerată una dintre cele mai frumoase din Europa secolului XX, a fost creată în stilul art-nouveau la Paris. „Valoarea deosebită a exponatelor și profunzimea mesajului transmis au adus spre sediul Muzeului Municipal și spre Palatul Braunstein un impresionant număr de vizitatori, de la preșcolari, până la publicul adult, care au apreciat, într-un mod aparte, dimensiunea culturală a celor două evenimente. Zecile de mii de vizitatori care s-au bucurat de cele două expoziții reprezintă dovada concretă a faptului că misiunea noastră, de a facilita accesul la cultură, a fost îndeplinită. Suntem, așadar, îndreptățiți să adresăm mulțumiri tuturor partenerilor noștri: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal și Arhivele Naționale ale României”, a spus, la final, dr Aurica Ichim.

Pentru publicul ieșean, surprizele continuă la Galeriile „Dumitru Grumăzescu”, unde Muzeul Municipal ,,Regina Maria”  a vernisat, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte București, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Mellaʼs Hat Atelier, expoziția ,,Cochetării. Urme ale eleganței de odinioară”. Este vorba despre un eveniment cultural ce își propune să readucă în atenția publicului vizitator simbolurile rafinamentului și ale eleganței specifice primelor două decenii ale veacului al XX-lea. Ținutele autentice, din colecția Adina Nanu, pălăriile din colecția Mihaela Iacob, piesele de artă decorativă din colecția muzeului, toate reprezintă mărturiile idealului de frumusețe al începutului de secol XX, care este situat acum într-o binemeritată lumină, pe strada Lăpușneanu, într-o veche zonă de promenadă a Iașului.

Maura ANGHEL

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:01

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Mesele în familie – o tradiție în pericol sau un ritual de neînlocuit?
22/02/2025 11:18

Într-o lume in care viteza dictează ritmul cotidian, iar timpul pare să se contracte, mesele in familie răman un refugiu, un spatiu sacru in care legăturile se intăresc si identitatea colectivă se p ...

Moșii de Iarnă, puntea rugăciunii în Lumea Nevăzută
22/02/2025 08:20

  Prăznuiti pe 22 februarie, in sambăta de dinaintea Duminicii Lăsatului de Sec pentru Postul Pastelui, Mosii de Iarnă reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortod ...

Rădăcini noi în pământ străin. Povestea Ucrainei din inima Iașului
22/02/2025 05:58

  Trei ani. Atat a trecut de la momentul in care lumea lor s-a zdruncinat din temelii. Un război care părea că se va incheia rapid i-a aruncat in necunoscut, fortandu-i să-si lase in urmă casele, fam ...

Concert cameral la Palatul Culturii din Iași
22/02/2025 05:55

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi invită publicul la un nou eveniment muzical, organizat in parteneriat cu Universitatea Natională de Arte „George Enescu” din Iasi: „Conce ...

Accident grav la Roman
22/02/2025 05:53

Doi minori, pasageri intr-un microbuz de transport persoane, au fost răniţi intr-un accident rutier care s-a produs, vineri, in municipiul Roman. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ ...

Licitația pentru construirea Sălii Polivalente din Iași a fost anulată din nou
22/02/2025 05:51

Licitatia pentru construirea Sălii Polivalente din Iasi a fost anulată pentru a doua oară. Primarul Mihai Chirica a confirmat informatia, insă a mentionat că nu există incă o instiintare oficială. Pot ...

Copiii viitorului. Cum îi pregătim pentru meserii care nu există încă?
22/02/2025 05:45

Educatia traditională este incă ancorată intr-un model liniar: copilul invată, sustine examene si apoi isi găseste un loc de muncă stabil. Dar acest model incepe să aibă fisuri. Avem nevoie de o scoală ...

Doi minori, pasageri într-un microbuz, răniţi într-un accident la Roman
21/02/2025 18:34

Doi minori, pasageri intr-un microbuz de transport persoane, au fost răniţi intr-un accident rutier care s-a produs, vineri, in municipiul Roman. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, ...

Bărbat condamnat la închisoare după ce a sunat inutil la 112 de aproape o mie de ori
21/02/2025 17:29

Un bărbat, in varstă de 50 de ani, din Vaslui, a fost condamnat după ce a sunat la 112 de nu mai putin de 935 de ori in decurs de patru luni. A anuntat si dispecerul că are in plan să omoare un politist. ...

O femeie de 82 de ani a supraviețuit ca prin minune după ce a stat prinsă între pat și perete zile în șir. Semnal: Sunt bătrânii României cei mai singuri?
21/02/2025 16:55

Bătrana a fost găsită in viată, insă vizibil slăbită si speriată. O ieseancă de 82 de ani a supravietuit ca printr-un miracol timp de două săptămani, căzută intre pat si perete, in propriul apart ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei