Colegiul Tehnic "Gheorghe ASACHI"
Dimensiune font:
| 29-06-2013 13:51
173 de ani de învăţământ tehnic şi profesional
Diploma de Excelenţă 2004
Diploma de Excelență instituțională 2010
Certificatul de Şcoală Europeană în anii 2008 și 2011
Certificatul de Eco Şcoală în anii 2009 și 2011
Membru Alianţa Colegiilor Centenare 2009
Centru de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale 2012
Scurt istoric
La 1 iulie 1840, domnitorul Mihail Sturdza, emitea hrisovul domnesc prin care, la propunerea lui Gheorghe Asachi, se înfiinţa ,,în Ieşi cel dintâi Institut de Arte şi Meşteşuguri pentru informarea industriei naţionale”.
173 de ani de existenţă neîntreruptă în învăţământul tehnic românesc reprezintă o tradiţie de aproape două secole care plasează orice instituţie de învăţământ în istorie. O istorie frământată, cu perioade de afirmare şi etape de criză la care şcoala şi-a găsit resurse să se adapteze, să supravieţuiască şi să îşi stabilească un profil profesional şi cultural. O tradiţie care a impus repere şi principii axiologice, standarde de performanţă şi responsabilitate.
În prezent, şcoala cultivă respectului valoric faţă de libertate, democraţie şi adevăr, atât prin actul didactic şi profesional în care sunt angajaţi 1433 de elevi şi 87 de cadre didactice, cât şi prin asumarea unor elemente de cultură organizaţională: sigla, imnul şi steagul şcolii, pagina web Cartea de onoare.
Biblioteca şcolii cu un fond de carte de specialitate, beletristică şi albume de peste 27 000 de volume oferă accesul la informare în domenii variate, precum şi posibilitatea conturării unei personalităţi culturale, atât elevilor externi, cât şi celor proveniţi din mediul rural care beneficiază de cazare într-un cămin modern.
Valorificarea eficientă a resurselor umane şi materiale este confirmată, în ultimii 12 ani, de cele 344 de premii şi menţiuni la olimpiadele şi concursurile judeţene la discipline tehnice şi teoretice, precum şi de 86 de premii şi menţiuni la faza naţională obţinute de elevii noştri.
Pentru oferirea şansei de formare a unei identităţi social-profesionale şi următoarelor generaţii, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” propune pentru anul şcolar 2013-2014, la clasa a IX-a, o ofertă educaţională diversă care cuprinde: profil vocaţional (desenator tehnic pentru arhitectură şi design), profil real (ştiinţele naturii), profil resurse naturale (tehnician hidrometeorolog, ecolog şi protecţia calităţii mediului), profil tehnic, specializări în design mobilă, tehnician proiectant CAD, electronist auto, transporturi, desenator pentru construcţii şi instalaţii, tehnician în construcţii şi lucrări publice, precum şi locuri la şcoala postliceală, la liceu frecvenţă redusă şi în învăţământul profesional (construcţii, instalaţii şi lucrări publice şi mecanic).
Rezultate obţinute în pregătirea teoretică şi practică a elevilor
Rezultatele unui învăţământ performant ce se desfăşoară în cadrul acestei instituţii de învăţământ sunt şi premiile obţinute an de an la olimpiadele şi concursurile şcolare de la disciplinele tehnice, matematică, fizică, chimie, educaţie fizică, istorie, geografie, biologie. În ultimii 12 ani au fost obţinute 344 premii și menţiuni la olimpiade şi concursuri judeţene, precum și 86 premii si menţiuni la olimpiade şi concursuri naţionale dovedind seriozitatea, perseverenţa şi abnegaţia elevilor și cadrelor didactice îndrumătoare de la Colegiul Tehnic “Gh. Asachi” Iaşi.
În ciuda numeroaselor schimbări determinate de reforma din învățământul preuniversitar, întotdeauna profesorii școlii au găsit strategiile necesare unei bune pregătiri a elevilor, fapt demonstrat de gradul de promovabilitate, dar și de rezultatele examenului de bacalaureat ce plasează colegiul nostru în fruntea școlilor tehnice ieșene.
Colegiul Tehnic ,,Gh. Asachi” Iași se vrea o pepinieră a învăţământului universitar tehnic ieșean prin obţinerea de performanţe superioare pentru cei care sunt certificaţi în formare profesională, pentru liberă afirmare a potenţialului tinerei generaţii şi pentru împlinirea ei socială, cunoscută în plan local, național şi chiar internațional. Serviciile educaționale de calitate, caracterizate de profesionalism și devotament din partea dascălilor se concretizează într-un act pedagogic ce asigură un parcurs sigur în dezvoltarea fiecărui elev al școlii noastre. Ataşamentul faţă de tradiţie, familie, copii, respectul pentru profesie se înnoiesc cu libertatea de exprimare, cu receptivitate la nou, creativitatea şi entuziasmul, în dorinţa de afirmare, de cultivare şi promovare a imaginii şcolii în cadrul comunităţii.
Climatul organizaţional este deschis, caracterizat prin dinamism şi grad înalt de angajare a membrilor şcolii, stimulativ şi generator de satisfacţii, celor performanţi, elevi sau cadre didactice, oferindu-se recompense şi recunoaşterea publică a meritelor personale. Toate acestea se reflectă pozitiv în activitatea de predare – învăţare – evaluare şi în conduita cadrelor didactice.
Director.
Ing. Dr. Anda Tănasă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau