A murit maestrul romanelor de spionaj din perioada Războiului Rece
Dimensiune font:
Considerat maestrul romanelor de spionaj cu acțiunea plasată în perioada Războiului Rece, scriitorul britanic John le Carré a încetat din viață sâmbătă noaptea, la vârsta de 89 de ani.
Decesul a fost anunțat de agentul său literar și a fost confirmat de familie, care a precizat că a intervenit sâmbătă noapte, în urma unei pneumonii, după „o perioadă scurtă de boală”. Familia a ținut să precizeze că diagnosticul nu a avut legătură cu COVID-19.
Pe numele său adevărat David John Moore Cornwell, născut la 19 octombrie 1931 în Poole (Dorset), el a lucrat în anii 1950 şi 1960 pentru serviciile britanice MI5 şi MI6, iar în cărțile sale și-a valorificat propria experiență de spion.
John le Carré a fost însă un pseudonim literar al autorului unor romane binecunoscute în întreaga lume, unele dintre ele deja ecranizate.
A urmat cursurile universităților din Berna și Oxford, a predat la Eton și a lucrat cinci ani, între 1959–1964, pentru British Foreign Service, activând în Germania. În 1961 a început să scrie romane sub pseudonimul care l-a consacrat, John le Carré. Cea de-a treia carte a sa, „Spionul care a ieșit din joc” (The Spy who Came în from the Cold), i-a asigurat o reputație internațională.
Primul roman al lui John le Carré a fost însă „Chemare din tărâmul morții” (Call for the Dead, 1961), după care s-a făcut filmul „The Deadly Affair”, în 1966. În această lucrare apare personajul George Smiley, cel mai cunoscut erou al lui, care își continuă aventurile și în alte cărți.
Jonny Geller, agentul său literar, spune că John le Carré a fost „un gigant incontestabil al literaturii engleze”, care „a definit epoca Războiului Rece și a spus fără frică adevărul despre putere”.
„Am pierdut o mare figură a literaturii engleze, un om de o mare înțelepciune, bunătate, umor și inteligență”, a declarat Geller.
Le Carré a scris 25 de cărți, unele transformate în filme („The Constant Gardener”, „The Tailor of Panama”, „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”), în timp ce „The Night Manager” a devenit un serial de succes la BBC.
Vestitul său personaj, George Smiley, a fost jucat de actori precum Rupert Davies, Alec Guinness și Gary Oldman.
Unul dintre cei care deplâng moartea maestrului romanului de spionaj este scriitorul Stephen King, el însuși considerat un maestru al genului horror. „Acest an teribil a luat un gigant literar și un spirit umanist”, a scris Stephen King pe Twitter, care adaugă că „Micuța toboșăreasă” (The Little Drummer Girl) a fost unul dintre cele mai bune romane citite vreodată.
De-a lungul vieții, scriitorul John le Carré a vândut în total peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume. În ultimul său roman, Agent Running in the Field, apărut în 2019, John le Carré, un eurofil convins, i-a făcut un portret dur premierul britanic, Boris Johnson, descris drept un „porc ignorant”, şi a numit Brexitul o „demență”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau