Ce este curentul Art Nouveau și cum a apărut
Dimensiune font:
Frumuseţe şi eleganţă, romantism şi individualism. La Belle Epoque şi Art Nouveau. Stilul artistic reprezentativ pentru începutul secolului al XX-lea, începutul artei moderne, un manifest al schimbării şi o oglindă a frumoasei perioade a anilor 1890-1900.
Din 1880 şi până la începutul Primului Război Mondial, vestul Europei şi Statele Unite ale Americii au reprezentat leagănul de dezvoltare al curentului Art Nouveau. Şi-a găsit inspiraţia în natură, în cel mai pur şi frumos stadiu al ei, reflectându-se în special în arhietctură, arta grafică şi ilustraţii.
Termenul de Art Nouveau a apărut pentru prima dată în anii 1880, în publicaţia belgiană L’art Moderne, pentru a descrie lucrările a 20 de artişti, pictori şi sculptori, Les Vingt, care doreau să iniţieze o reformă în artă. În decembrie 1895, neamţul Siegfried Bing şi-a deschis propria galerie de artă în Paris, numită L’Art Nouveau, unde comercializa mobilier şi piese de decor interior şi nu numai, în stilul Art Nouveau. Cu toate că datorită lui Bing curentul a fost răspândit, el nu a fost mediatizat cu adevărat la nivel internaţional decât în momentul apariţiei artei grafice în periodice precum The Savoy, La Plume, Jugend, Dekorative Kunst, The Yellow Book sau The Studio.
Cele mai puternice influenţe ale stilului sunt ale stilului neogotic, neoceltic, dar cu precădere al mişcării Arts and Crafts. Cu toate că se manifestă mai mult în arhitectură şi grafică, Art Nouveau are strânse legături cu Simbolismul şi curentul Prerafaeliţilor. De asemenea, stilul La Belle Epoque a adoptat şi tehnologia de ultimă oră, materialele şi uneltele noi, în special de către arhitecţi şi designeri. În ceea ce privesc ornamentele, artiştii au preluat şi elemente din Rococo, dr în special orice care era inspirat din natură, din elemente vii.
O categorie care este foarte cunoscută publicului sunt posterele realizate în stilul Art Nouveau. Moda afişelor s-a răspândit extrem de repede atât în Europa, cât şi în America. Totul a început în momentul în care Alphonse Mucha a creat prima astfel de operă pentru Sarah Bernhardt, în 1894. Artişti reprezentativi ai artei grafice sunt:Orazi şi de Feure în Franţa, Livemont şi Toussaint în Belgia, Hohenstein şi Metlicovitz în Italia, Bradley şi Penfield în America, Toorop şi van Caspel în Holland, Beardsley în England, dar şi Klimt şi Moser în Austria.
Ideea unei lumi care se transformă într-o metaforă este o altă caracteristică a curentului, artiştii manifestându-şi interesul în domeniul psihologiei, simbolismului şi al supranaturalului. Sigmund Freud a fost unul dintre cei care au scris despre lumea inconştientă a visului, iar artiştii au dus această temă în artă şi design.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau