Constantin Mănuță a plecat să scrie poemele Îngerilor
Dimensiune font:
Poetul Constantin Mănuță, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, a plecat la Ceruri în prima zi a lunii aprilie. Ieri dimineață, „Steaua (lui) de cucută”, titlul unui volum de versuri, a devenit steaua amintirii lui luminoase.
După cum au spus mulți dintre prietenii săi, a fost un om dedicat cu toate forțele sale Școlii Românești timp de 40 de ani. A fost profesor și director la Mogoșeștii Iașului, dascăl devotat de Limba română la Belcești și la Iași, îndrumător de cenaclu literar, publicist perseverent, poet prolific și critic atent la scrierile celor mai tineri. A slujit cultura cu sufletul și cu inima ca director al Căminului Cultural din Mogoșești (Iași). Alături de soția sa, îndrăgita învățătoare Magdalena Mănuță, a fost un apreciat membru al ASTREI ieșene, colaborator al diverselor Societăți Culturale din Capitala Moldovei.
Născut pe data de 21 decembrie 1948, în Mogoșeștii Iașului, Constantin Mănuță a debutat publicistic în cotidianul „Flacăra Iașului” în 1968, cu poezia „Dorul meu”. Editorial, a debutat în 1997, cu volumul de poezii „Din toate rănile sufletului” (Editura Junimea).
În cariera sa a semnat 30 de volume, dintre care amintim „Orele umbrei” (1998, Editura Junimea), „La răsărit de cuvânt” (1999, Editura Bolta Rece), „Steaua de cucută” (2001, Editura Tehnoppres), „Instanța grea” (2003, Editura Cronica), „Zidit în zbor” (2004, Editura Cronica), „Înzăpezit sihastru” (2006, Editura Pim), „Melancolie de stea” (2007, Editura Cronica), „Cocor de fum” (2008, Editura Timpul), „Taina din rană” (2010, Editura Timpul), „Fior târziu” (2011, Editura Timpul), „Zodia Coronavirus” (2020, Editura All Zenit).
În 2004, a publicat volumele de proză- microeseuri filosofice „Crucea Viscolită” și „Proză-Micromonografie literară” (în colaborare cu Magdalena Mănuță, Vasile Filip-Vârful cu dor al poeziei românești, 2004, Editura Pim Iași)
A colaborat la revistele Poezia, Amfiteatru, Cronica, Ginta latină, Neamul Românesc, Convorbiri Literare, Opinia, Opinia Moldovei, Flacăra Iașului, Revista Română, Coloana Infinitului, Dor de dor.
Plecarea sa la cele veșnice a fost regretată de mulți prieteni, care au lăsat sute de mesaje în rețelele sociale. „Este foarte greu să accepți că un prieten drag a plecat în rezervația de îngeri. Scriitorul Constantin Mănuță ne-a fost alături de-a lungul timpului, dând o reală valoare, cu discursul dumnealui, manifestările noastre”, a spus Rodica Rodean, președintele Asociației „Universul Prieteniei”. „Poetul CONSTANTIN MĂNUȚĂ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, a plecat la Ceruri. În această dimineață, Steaua (lui) de cucută - titlul unui volum de versuri - a devenit steaua amintirii lui luminoase. Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți rezerve locul ce ți se cuvine în Cenaclul Literar din Grădina Raiului, dragul nostru consătean și prieten!”, a scris și Elena Vasile Fluturel.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau