Duşmănii istorice: fii de domn ce au scăldat ţara în sânge și voievozi care şi-au ucis fraţii pentru tron

De-a lungul istoriei, au rămas celebre o serie de duşmănii între voievozii români. Evul Mediu, perioadă marcată de evenimente sângeroase şi răzbunări atroce, a fost presărat de intrigi celebre, de la fiii lui Alexandru cel Bun, continuând cu luptele dintre tatăl lui Ştefan cel Mare şi fratele său, şi terminând cu războaiele purtate de Vlad Ţepeş cu fratele Radu cel Frumos - amantul lui Mehmet

Luptele pentru tron şi deţinerea puterii au sfâşiat în perioada medievală Ţările Române şi au pus amprenta asupra cursului istoric.

Dedesubturile răfuielilor din fraţi, fii de domnitori şi aspiranţi la tron, sunt cunoscute de istorici. “Adevărul”, în colaborare cu istoricul Oltea Răşcanu-Gramaticu, preşedintele Societăţii Naţionale de Ştiinţe Istorice - filiala Bârlad, a făcut un top al celor mai devastatoare lupte, resimţite în special de Moldova.

Răfuieli între frați

1. Luptele interne pentru tron între fiii lui Alexandru cel Bun (domnitor al Moldovei între 1400-1432), Ilaş şi Ştefan. Războaiele purtate de cei doi fraţi au dus la împărţirea Moldovei şi la intervenţia regelui Poloniei, Vladislav Iagello. În 1435, prin acordul încheiat între cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Moldova a fost împărţită în două. Ţara de Jos (ce mai târziu a avut capitala la Bârlad) i-a revenit lui Ştefan şi Ţara de Sus a Moldovei i-a revenit lui Ilaş.

“Pentru nenorocirea Moldovei, Alexandru cel Bun lăsă mai mulţi copii, atât legiuţi cât şi naturali, între care izbucnesc nişte lupte pentru domnie, mai crâncene încă şi mai pierzătoare, dacă se poate, cât acelea ce sfâşiară Muntenia după moartea lui Mircea. Competitorii, căutând necontenit ajutor la popoare străine, ajung în repetate rânduri a împărţi domnia Moldovei, încât ţara slăbită se pleacă tot mai mult sub jugul puterilor vecine. De o cam dată lupta se începe între progenitura lui Alexandru cea legiuită, către care se alipiră în curând şi bastarzii domnului cel Bun; apoi fiii parte legiuiţi, parte naturali ai acestora, în cât luptele pentru domnia Moldovei înfăţăşază adese ori caracterul unei nedescurcate învălmăşeli.

Alexandru desemnase el singur ca moştenitor al său pe fiul său cel mare, Ilie, pe care totdeauna îl pomenise în documente în fruntea celorlalţi, şi care pare a-i fi fost chiar asociat de el la domnie. Ilie, cum se urcă în scaun, depune jurământul de credinţă regelui polon. Ştefan însă care avea mai mulţi partizani printre boierii Moldovei, poate tocmai din pricină că nu era aşa aplecat către poloni, se răscoală contra fratelui său, venind asupra lui cu ajutor de la Vlad Dracul din Muntenia şi, după câte se spune şi de la turci.

2. Luptele dintre tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea şi fratele său Petru Aron.,/b> Fost domn al Moldovei în perioada 1449-1451, Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, a fost ucis într-o noapte de octombrie la Reuseni (judeţul Suceava), în timp ce se afla la un ospăţ, ucigaş fiind tocmai fratele său vitreg, Petru Aron.

“Moşul său Petru apoi dizgraţiat de Ioan Corvin, vine şi el în Polonioa şi ambii se înţeleg a smulge coroana de la Bogdan, şi a împărţi apoi scaunul, în care nu puteau încăpea doi. Expediţia pregătită în comun în Polonia, care acum nu mai jignea interesele ungurilor, având de ţintă răsturnarea unui domn ce nu-i interesa deloc, porneşte asupra Moldovei sub conduicerea lui Petru. Acesta bate şi prinde pe Bogdan la Reuseni şi-i taie capul”, A. D. Xenopol, Moldova până la Ştefan.

Patru ani mai târziu, în octombrie 1455, Petru Aron trimite obişnuitul omagiu de fidelitate Poloniei, iar în 1456 se învoieşte să plătească tribut turcilor 2000 de galbeni pentru a primi susţinerea otomanilor. A aplicat în politică cuvintele evangheliei, “Capul plecat, sabia nu-l taie”A fost răsturnat de la tron de Ştefan cel Mare, nepotul său şi fiul lui Bogdan al II-lea, în urma unor lupte purtate în 1457. Petru Aron se refugiază la poloni, apoi în secuime, unde se aliază cu Matei Corvin şi provoacă ostilităţile împotriva lui Ştefan cel Mare. În 1469 cel mai probabil este prins de Ştefan şi ucis.

3. Vlad Țepes si Radu cel Frumos.Vlad Ţepeş - Dracula a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei rânduri: 1448, 1456-1462 şi 1476. Este cel mai cunoscut domnitor peste hotarele ţării. Numele lui a ajuns subiect al povestirilor de groază încă din timpul vieţii sale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, popularitatea lui a fost reînviată prin romanul lui Bram Stoker, iar astăzi datorăm filmelor cu Dracula asocierea dintre acest personaj şi România. Turcii îl numeau Ţepeş, din cauza pedepsei sale preferate, trasul în ţeapă.

Chiar şi legăturile cu fratele său Radu cel Frumos, domn al Ţării Româneşti de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475) au fost sinuoase. În copilărie, cei doi fraţi, copiii lui Vlad Dracul, au fost ostatici la Poartă, fiind daţi garanţie de propriul tată. În timp ce Ţepeş capătă aversiune faţă de otomani, fratele său a dobândit alte obiceiuri. Cronicarul grec Laonic Chalcocondyl, susţine că în perioada captivităţii, Radu a devenit iubitul lui Mehmet. Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos, poreclă primită datorită aspectului său, au purtat lupte pentru tron (1462), după ce primul dintre ei refuză să plătească tribut otomanilor.

4. Lupte între Matei Corvin, rege al Ungariei şi voievod al Transilvaniei, împotriva voievodului moldovean Ştefan cel Mare. Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, a domnit 32 de ani, fiind cunoscut drept cel mai strălucitor domnitor al Ungariei.

Este celebră bătălia de la Baia (1467), când Matei Corvin pătrunde cu armata în Moldova, dar este învins de oastea lui Ştefan cel Mare. După acest episod, relaţiile dintr ecei domnitori se îmbunătăţesc şi chiar voievodul Moldovei a pus vorbă pentru eliberarea din închisoare a lui Vlad Ţepeş, urmând a fi ucis într-un complot câteva luni mai târziu.

5. Mihai Viteazu, coaliţia antiotomană şi trădarea lui Sigismund Bathory. În politica dusă de Mihai Viteazu pentru independenţă faţă de otomani, voievodul a aderat la Liga Sfântă şi a fost forţat să recunoască în 1565 suveranitatea lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. După victoriile antiotomane de la Călugăreni şi Giurgiu (1595), principele Transilvaniei se îndepărtează de politica antiotomană şi a renunţat de două ori la tron în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Acesta ducea o politică favorabilă Poloniei şI Turciei, lucru care îl determină pe Mihai Viteazu să treacă cu armata în Transilvania şi obţine victoria categorică de la Şelimbăr (1599), lângă Sibiu. Cardinalul se retrage la secui dar este prins şi ucis. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazu intră victorios în Alba Iulia şi se proclamă voievod al Transilvaniei.