Hariclea Darclee:Diva care a murit în sărăcie lucie.Cine i-a tocat averea şi a adus-o în pragul suicidului
Dimensiune font:
Hariclea Hartulary Darclée a fost considerată cea mai mare cântăreaţă de operă din lume vreme de 25 de ani. Posesoare a unei voci rare, Darclée s-a impus în istoria muzicii drept prima soprană a lumii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Şi-a desăvârşit prin studiu talentul, iar lupta cu viaţa şi necazurile acesteia i-au şlefuit caracterul. Cântăreaţa a fost preferata celebrilor compozitori Puccini şi Verdi. S-a retras de pe scenă la 58 de ani. Deşi a fost adorată la nivel mondial şi a câştigat o avere, soprana, care provenea dintr-o familie înstărită, a murit în România atât de săracă încât a fost nevoie ca Ambasada Italiei să suporte cheltuielile de înmormântare, se arată în studiul despre viaţa artistei, realizat de către Ştefan Petrescu şi publicat de Academia Română.
Niciodată nu voi putea pune ceva deoparte
O primadonă a operei din vremurile acelea câştiga suficient încât să îşi poată asigura un trai îmbelşugat. Totuşi, şi cheltuielile unei dive erau pe măsura statutului social spre care aspira: hoteluri de lux, apartamente confortabile, trăsură proprie, îmbrăcăminte şi nenumărate atenţii faţă de fani şi ziarişti.
Darclée se confrunta în mod regulat cu lipsa de numerar, datorii şi poliţe neplătite, iar statutul de femeie măritată a obligat-o până la divorţul din 1897 să obţină de fiecare dată consimţământul soţului pentru tranzacţiile financiare. Darclée, chiar şi după desfacerea căsătoriei, obişnuia să-i dea socoteală soţului pentru fiecare bănuţ încasat şi cheltuit, intrând uneori şi în detalii intime pentru a-şi justifica costurile vieţii de fiecare zi.
Într-o scrisoare din 1893, cântăreaţa exclamă cu durere către soţ: „Este păcat de Dumnezeu, atâta muncă pentru a nu avea niciun profit material!” Dar pe măsură ce vin, banii pleacă: „Fără a fi zgârcită, însă încep a crede că niciodată nu voi putea pune ceva deoparte.” În 1900, Hariclea face bilanţul pagubelor produse de fostul soţ, căruia i-a dat aproape 200.000 de franci de-a lungul timpului, „o avere de om”. După şase ani de carieră, Darclée părea epuizată: „Toate acestea nu-mi mai produc impresiune, mă gândesc a face un capital care să-mi permită să mă retrag, fiind foarte obosită de viaţa asta.” Afacerile familiei Hartulari pentru recuperarea unor proprietăţi ipotecate şi înstrăinate au înghiţit mare parte din veniturile artistei.
Afacerile ratate ale lui Iorgu Hartulari
Conform studiului despre viaţa artistei, realizat de către Stefan Petrescu şi publicat de Academia Română, se arată că Iorgu Hartulari a avut mai multe idei de afaceri, dar niciuna nu a dat roade. De pildă, în 1899, Iorgu credea că poate face bani din exportul vitelor în Italia, iar Darclée, sfătuindu-se cu măcelarul italian de la care făcea cumpărături, tindea să îi dea dreptate.Via de la Cotnari, în parte cumpărată de Hariclea de la socrul ei, Nicolae Hartulari, nu mai dădea rod de foarte mulţi ani. Darclée a plătit integral banii pentru salariul vierului, replantarea viei şi reparaţiile de la cramă. În 1899, Darclée a trimis bani lui Iorgu pentru a cumpăra altoi american, dar banii au fost irosiţi pe jocul de cărţi. În cele din urmă, în 1904, Iorgu a cumpărat 1.000 de butuci de la pepiniera Bălăceanu din Ploieşti şi 8.000, la un preţ mult mai mic, de la pepiniera de stat Paraclis din Cotnari.
Banii se duc, pământul rămâne
După două decenii, via de la Cotnari, aflată în grija Nataliei Paciurea, sora lui Iorgu, a ajuns din nou în paragină. În 1925, Darclée a vrut să vândă via, dar cumnata ei s-a opus, zicându-i că „banii se duc, pământul rămâne”. Darclée avea două părţi din vie şi un sfert din casa din vale. Mai precis, Hariclea deţinea în proprietate cinci hectare şi 2.281 de metri pătraţi, din care vie patru ha, iar fiul ei, Coco, şase hectare şi 1.818 de metri pătraţi de vie neplantată, precum şi două hectare şi 1.500 de metri pătraţi de pădure.
Relaţiile dintre Darclée şi Natalia s-au deteriorat iremediabil în anii interbelici. Tot Iaşiul ştia că Hariclea ar fi lăsat-o pe Natalia cu 100.000 de lei datorie. Într-o scrisoare către avocatul ei, Darclée răbufneşte: „Din cauza acestei familii am pierdut o avere” Pe când era tânără soţie i-a ţinut în casă pe fraţii lui Iorgu, Dimitrie (Mitică), Lucreţia şi Natalia, iar peste ani, în loc de răsplată, era vitregită de venitul care i se cuvenea de la vie. Când a vrut să îşi recupereze pianul, Natalia s-a opus pe motiv că nu le putea lăsa pe fetele ei fără instrumentul de studiu.
Niciun succes în plan personal
În ultimii ani de viaţă, conform studiului despre viaţa artistei, realizat de către Stefan Petrescu şi publicat de Academia Română, Darclée a purtat o corespondenţă asiduă cu avocatul Victor Raţiu din Bucureşti în legătură cu lichidarea tuturor proprietăţilor din România. Cântăreaţa trecea prin greutăţi financiare, fiind într-o permanentă lipsă de lichidităţi. De Victor Raţiu o lega o prietenie sinceră, care data încă din primii ani ai secolului XX, fiind avocatul ei în procesul intentat contra constructorului care executase monumentul funerar al lui Iorgu Hartulari. Darclée spera să vândă patru locuri virane în Olteniţa care rămăseseră de la tatăl ei, după ce pierduse 30.000 de franci într-o afacere cu produse petroliere, asupra căreia insistase Iorgu. Terenurile din Olteniţa erau amplasate în centrul oraşului, aproape de piaţă, două câte două vizavi.
Marea criză din anii 1930 a afectat piaţa imobiliară, iar locurile din Olteniţa nu se vindeau din lipsă de cumpărători. Raţiu o sfătuia pe Darclée să vândă tot ce mai are, chiar şi sub preţul pieţei. Darclée întâmpina dificultăţi în vânzarea unor tablouri, care nu se vindeau pentru că nu mai erau lichidităţi pe piaţă. Afacerile fiului ei, Ion Hartulari, mergeau prost. Compania de teatru dăduse faliment, iar mama sa, care iscălise diverse poliţe, era îndatorată cu sume uriaşe. Lipsa disperată de numerar a determinat-o pe Darclée să persevereze în descâlcirea altor chestiuni financiare, precum obligaţiunile de stat ale Principatului Serbiei, cumpărate de tatăl ei în 1881. Dar nici în această chestiune nu a avut succes.
Plină de datorii şi în depresie
Hariclea Darclée, în vârstă de peste 70 de ani, trăia retrasă la Milano, cufundată în datorii şi multe lipsuri materiale. În acei ani ai singurătăţii, artista avea un prieten devotat la Bucureşti, avocatul Victor Raţiu, de pe strada Italiană nr. 6, cu care coresponda regulat în chestiuni de afaceri şi de familie. Dacă nu ar fi primit regulat bani de la acest om generos, marea divă a operei ar fi murit de foame.
Umbla într-un taior ponosit
În 1930, în timp ce Coco era în turneu prin Italia cu opereta Magery, mama lui, nemaiputând plăti chiria pentru apartamentul de trei camere în care locuia, era nevoită să cedeze două camere unor colocatari. Sentimentul de singurătate şi sărăcia îi dau primele gânduri de suicid: „Dacă nu m-aş gândi că Coco ar trebui să-mi transporte corpul în ţară (unde cel puţin am un cavou la Bellu), stricnina pe care o am necontenit în boursette ar fi avut deja efectul.”
După câteva luni, proprietara a vândut apartamentul, aşa că Darclée a găsit o pensiune unde era pe depli mulţumită. Deşi camera era mică, avea apă curentă şi mâncare excelentă .Dar hainele erau vechi, un tailleur marron pe care îl avusese şi când fusese ultima dată în ţară în 1926. Iată cum descrie stările ei depresive într-o scrisoare din 2 iulie 1930 către avocatul Raţiu: „Câteodată mă ia astfel de disperare că ies din casă la 8 ½ dimineaţa – rătăcesc pe stradă, caut refugiu unde sunt sigură că nimeni nu mă cunoaşte – în quartiere depărtate şi popolare, beau un iaurt pentru a nu mă întoarce în pensiune decât după orele 10 când poarta este închisă pentru a nu vedea pe nimeni. Starea mea sufletească este foarte suferindă. Dacă şi corpul sau mintea mi-ar fi zdruncinate cum e sufletul, m-aş afla poate astăzi într-o casă de sănătate şi astfel n-aş avea cunoştinţă de atâta patimă.”
În 10 ianuarie 1939, Hariclea Darclée a murit la spitalul Filantropia din Bucureşti, unde se internase pentru a se trata de o afecţiune a ficatului, se arată în studiul despre viaţa artistei, realizat de către Stefan Petrescu şi publicat de Academia Română.
O carieră spectaculoasă
Cântăreaţa de operă Hariclea Darclée a fost numită de-a lungul timpului, de presa naţională şi internaţională, drept ''privighetoarea Carpaţilor'', ''privighetoarea adorată'', ''măiastra pasăre de basm'', ''vocea începutului de secol'', ''cea mai mare cântăreaţă a zilelor noastre'', iar Enciclopedia dello Spettacolo, ''cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani'', notează ''Dicţionarul personalităţilor feminine din România'' (Editura Meronia, 2009).
Marea soprană s-a născut la Brăila, la 10 iunie 1860, fiind fiica moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat. A studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, la Bucureşti cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre şi la Paris cu E. Duvernois de la Conservator.
Debutul internaţional a avut loc pe scena Operei Mari din Paris, la 14 decembrie 1888, cu rolul Margareta din ''Faust'', încredinţat de marele Charles Gounod. Vocea deosebită şi interpretarea sopranei românce i-au adus consacrarea artistică în întreaga lume. Succesul uriaş pe care l-a înregistrat la Paris i-a adus contractul unui turneu pe care l-a început în vara anului următor prin marile săli de operă ale Europei.
Activitatea desfăşurată în perioada 1893-1910 a făcut-o cunoscută în întreaga lume, Hariclea Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Giacomo Puccini a considerat-o singura cântăreaţă care poate încarna rolul Floriei în ''Tosca'' şi la cererea ei, a adăugat operei aria ''Vissi d'arte, vissi d'amore'', distribuind-o în spectacolul de premieră ce a avut loc la Teatro Constanzi din Roma la 14 ianuarie 1900, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, conform aceluiaşi volum amintit.
Vorbea şapte limbi străine
Hariclea Darclée, cunoscătoare a mai multor limbi străine (germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, greacă, rusă), a fost apreciată de mari compozitori, de la G. Verdi, Ruggiero Leoncavallo, J. Massenet, Alfredo Catalani, la G. Puccini şi a cântat alături de Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini.
Repertoriul cântăreţei a cuprins peste 60 de titluri de opere ale unor celebri compozitori, între care: ''Romeo şi Julieta'', ''Norma'', ''Traviata'', ''Carmen'', ''Aida'', ''Wilhelm Tell'', ''Don Giovanni'', ''Manon'', ''Othello'', ''Tannhauser'', ''Tristan şi Isolda'', ''Boema'', ''Trubadurul''. Cântăreaţă de operă, lied, oratoriu, romanţă, artista a abordat şi lucrări inedite sau foarte rar cântate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau