O piaţă din Paris va purta numele marelui compozitor român George Enescu, anunță ambasadorul României în Franţa
Dimensiune font:
Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, anunță că o piaţă din Paris va purta numele marelui compozitor român George Enescu, după ce Consiliul Primăriei pariziene a votat această decizie.
„În curând, va exista o piaţă în Paris care va purta numele genialului artist. Azi dimineaţă, Consiliul Primăriei Parisului a votat această decizie. Cu câteva zile în urmă, Primăria din arondismentul al 9-lea luase aceeaşi hotărâre”, a scris Luca Niculescu pe contul său de facebook.
Piaţa Enescu va fi nu departe de Opera Garnier din Paris, locul în care compozitorul şi violonistul român şi-a petrecut cea mai mare parte a anilor parizieni.
„Decizia primăriei Parisului încheie într-un mod cum nu se poate mai frumos Anul Enescu, aflat sub patronajul celor doi preşedinţi, Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron. De la prezenţa Orchestrei Naţionale a Frantei la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Enescu până la sublima montare a operei „Oedip” la Opera Bastille, numeroase au fost omagiile pe care România şi Franţa le-au adus lui George Enescu, la 140 de ani de la naştere”, spune Luca Niculescu.
Ambasadorul României la Paris a precizat că discuţiile despre denumirea unui loc emblematic în Paris care să poarte numele lui Enescu au început de peste un an. El a mulţumit pentru colaborare primarului adjunct a Primariei Parisului, Laurence Patrice, primarului Arondismentului 9, Delphine Bürkli şi preşedintelui grupului de prietenie din Adunarea Naţională, André Chassaigne.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau