Mandate de arestare pentru minori, în scandalul drogurilor din școli!

1droguri

Dimensiune font:

| 21-11-2024 08:41

Asta au avut de semnat judecătorii ieșeni, ieri. În total, 28 de indivizi cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani, au fost arestaţi preventiv. Un altul se află sub control judiciar. Cu toţii sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi şi Biroul Teritorial Vaslui. Dosarul a fost întocmit pentru trafic de droguri de risc, trafic  de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive. Drogurile erau vândute elevilor şi studenţilor.

Pentru doi dintre inculpaţi minori cu vârsta de 15 ani s-a dispus, conform dispoziţiilor codului de procedură penală, efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă au săvârşit faptele cu discernământ. „La datele de 18 şi 19 noiembrie, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalelor Iaşi şi Vaslui au dispus arestarea preventivă a 28 dintre inculpaţii reţinuţi şi măsura controlului judiciar faţă de un alt inculpat, cu privire la care procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi au formulat contestaţie. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui”, spun procurorii DIICOT.

Din cercetările efectuate a reieşit că, în cursul anului 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, manipulat, intermediat şi comercializat droguri de risc (canabis, rezină de canabis), de mare risc (cristal, MDMA) şi substanţe cu efect psihoactiv, către consumatori, preponderent minori şi tineri de pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui. Probatoriul administrat în cauză a relevat că inculpaţii vindeau substanţele interzise, inclusiv în proximitatea unor unităţi de învăţământ (preuniversitar şi universitar).

Procurorii DIICOT Iaşi spun că în urma percheziţiilor efectuate în aceste zile au fost identificate şi ridicate 180 de comprimate şi fragmente de comprimate ecstasy, cantităţile de peste 260 de grame de substanţă cristalină 4CMC şi 2 CMC, 100 de grame de canabis, 40 de grame de MDMB-4en-PINACA, fragmente de hârtie impregnate cu substanţă psihoactivă, ciuperci halucinogene, 13 grindere, 11 cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanţă.

Oamenii legii au mai găsit, şi confiscat, aproximativ 120.000 de lei, 2.800 de euro şi 300 de dolari SUA, precum şi alte mijloace de probă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Suceava şi Galaţi, al poliţiştilor Biroului Siguranţă Şcolară şi luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, Biroului Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, al jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Iaşi şi Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

De asemenea, activitatea de documentare a fost realizată şi cu suportul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii "Sf. Maria", unde aproximativ 50 de minori intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise au primit îngrijiri de specialitate. „Această acţiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfăşurate de procurorii DIICOT, o reacţie promptă şi susţinută în combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, dar şi un semnal de alarmă pentru conştientizarea dimensiunilor acestui fenomen şi a necesităţii stopării lui prin eforturi conjugate din partea întregii comunităţi, cu precădere părinţi, profesori şi alte autorităţi cu atribuţii în zona de prevenţie”, transmit procurorii DIICOT. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Accident mortal la Bacău. Un bărbat și-a pierdut viața la Dumbrava
23/12/2024 15:45

Un bărbat a murit după ce maşina in care se afla ca pasager a intrat, duminică, intr-un parapet, pe drumul naţional DN 2 (E85), in localitatea Dumbrava, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) ...

Crăciunul în Catedrala Romano-Catolică Iași
23/12/2024 15:30

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc in urmă cu mai bine de două mii de ani, cand, intr-o noapte, păstorii au auzit vestea: „Astăzi, in cetatea lui David, vi s-a născut un Mantuito ...

2025 începe cu eleganța și farmecul muzicii lui Johann Strauss fiul, în Gala Concertului de Anul Nou
23/12/2024 15:16

Filarmonica MOLDOVA din Iasi invită publicul să trăiască un inceput de an 2025 plin de armonie si splendoare, in cadrul celebrului Concert Simfonic de Anul Nou – Gala Johann Strauss fiul. Evenimentul, ...

De ciudă că l-a fugărit, i-a furat duba
23/12/2024 07:59

 Sergiu B. din Dagaţa făcea parte dintr-o gaşcă de şase tineri, a căror distracţie maximă era să sune, fără vreun motiv, la porţile oamenilor din sat, apoi s-o rupă la fugă. Operau seara tarz ...

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă la o creştere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei
23/12/2024 07:22

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă la o creştere semnificativă a valorilor de trafic in punctele de trecere a frontierei, in mod special la graniţa cu Ungaria, in contextul in care mulţi cetăţeni ro ...

Faultul grosolan asupra iubitei i-a adus unui ieşean trei ani de închisoare
22/12/2024 23:59

 Lui Gheorghiţă L. nu i-a priit defel emiterea unui ordin de protecţie, prin care a fost obligat să plece de-acasă vreme de patru luni, răstimp in care n-avea voie să-şi contacteze in niciun fel iu ...

 Judecătorii ieşeni, extrem de harnici în prag de Crăciun. 200 sentinţe penale în două zile
22/12/2024 23:59

   Şoferii beţi, cei mai numeroşi dintre infractorii condamnaţi Ca de obicei, conform tradiţiei, cele mai multe dosare se referă la infracţiuni privind regimul rutier. Sunt 53 astfel de senti ...

Aruncatul pietrei în autospeciala poliţiei egal 6.000 lei amendă penală
22/12/2024 23:59

Un banal scandal conjugal făcut la beţie s-a terminat cu totul incofortabil pentru un sătean din Ţibana. Marinel şi Tatiana o luaseră cu rachiu şi vin incă de dimineaţă, astfel că pe la pranz erau de ...

„Postul cu apă are puterea de a transforma, de a face pe oricine mai bun”
22/12/2024 20:00

Practică ancestrală redescoperită in epoca modernă, postul cu apă devine tot mai respectat pentru beneficiile sale asupra trupului si spiritului. Această formă de detoxificare si disciplină propune renu ...

După 10 ani, aplauzele au umplut din nou sala Teatrului „Mihai Eminescu
22/12/2024 18:07

Teatrul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani a fost redeschis publicului după mai bine de zece ani de la inceperea lucrărilor de reabilitare. Clădirea teatrului a fost reabilitată, consolidată şi mode ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei