Regizorul Tudor Giurgiu, despre filmele pe care le-a făcut și cinematografia din România

Regizor, producător și scenarist, Tudor Giurgiu spune despre el că este un tip obișnuit, însă CV-ul său, unul absolut impresionant, îl contrazice. La fel și nenumăratele premii naționale și internaționale care îi certifică munca. De aceea am vrut să aflăm mai multe chiar de la el atât despre proiectele profesionale, cât și despre situația cinematografiei din România în contextul actual.

Nu că ai mai avea nevoie de vreo prezentare, dar trebuie să menționez acest CV impresionant: regizor, scenarist, producător, preşedintele TVR între 2005 și 2007, inițiator al Galelor Premiilor Gopo, fondator şi preşedinte al TIFF din 2002… Te-aș ruga să-l prezinți în câteva cuvinte și pe omul, nu doar pe profesionistul Tudor Giurgiu!

Omul Tudor Giurgiu e un regular guy, cu preocupări care se întind de la familie, mers la cumpărături, la sport, la varii activități culturale; un om preocupat de mersul cetății și care-și propune și încearcă (nu știu cât și reușește, dar încearcă!) să facă bine în jurul lui. Un om cu dubii, cu temeri, cu neliniști, dar un om foarte optimist și câteodată idealist.

Din păcate, încă nu am trecut complet peste perioada neagră din ultimii doi ani, așa că o să te întreb cum te-ai descurcat în această perioadă, în condițiile în care lumea artistică a avut enorm de suferit. Care sunt dificultățile întâmpinate de lumea artistică în contextul pandemiei în general și de tine în special?

Lumea artistică a avut enorm de suferit, nimeni nu s-a așteptat la această situație în care nu ai avut unde să te „produci' ca artist, nu ai avut unde să-ți joci spectacolele sau să-ți arăți filmele. Evident asta a avut repercusiuni majore în ceea ce privește veniturile tuturor. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să fiu într-o situație fericită, pentru că pe mine pandemia nu m-a prins cu niciun proiect în filmare, ci dimpotrivă. Lucram de aproape doi ani la un proiect de film artistic și am folosit cât am putut primul an de pandemie în a citi mult, în a mă documenta, în a face interviuri și toată munca de documentare. Anul trecut a fost unul de repoziționare și de încercări disperate de a face imposibilul-posibil, de a ține festivaluri, de a ne relua viața într-un mod cât mai normal. A trebuit să fiu un fin psiholog cu cei din jur, a trebuit să trec și eu însumi peste temeri și peste tot felul de momente stresante, să îmi spun că trebuie să merg mai departe și nu e o soluție să stau închis între patru pereți și să-mi fie frică să-mi reiau viața de dinainte.