Joe Biden se eschivează de la întrebările despre fiul său, inculpat pentru fraudă fiscală
Dimensiune font:
Joe Biden a refuzat vineri să comenteze problemele judiciare ale fiului său, inculpat în ajun de justiţia federală pentru fraudă fiscală într-un dosar care ar putea afecta campania preşedintelui democrat pentru realegerea sa la Casa Albă în anul viitor, relatează France Presse.
În timp ce pleca de la Casa Albă într-o deplasare în vestul ţării, preşedintele american i-a salutat pe jurnalişti, dar nu a rostit niciun cuvânt când aceştia l-au întrebat dacă crede că fiul său este nevinovat.
Joe Biden se duce în statele Nevada şi California pentru a prezenta mari investiţii în domeniul feroviar şi pentru a participa la recepţii pentru campania sa de realegere. Dar aceasta ar putea avea de suferit din cauza celei de-a doua inculpări a fiului său, acuzat de această dată că ar fi 'implicat într-o stratagemă' care i-a permis să nu plătească impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari între anii 2016 şi 2019.
Ce indică Actul de acuzare
Sunt ani în care Hunter Biden, 53 de ani, 'a cheltuit milioane de dolari pentru un stil de viaţă extravagant' - pentru a-şi finanţa consumul de droguri şi a-şi oferi compania unor 'escorte' - 'în loc să-şi plătească impozitele', indică actul de acuzare.
Aceste acuzații ating și conexiunile pe care Hunter Biden le-ar fi avut în Ucraina, România și China. Rechizitoriul detaliază că fiul președintelui american ar fi fost plătit în conturi bancare din SUA prin intermediul unor entități din aceste țări și altele.
Avocatul lui Hunter Biden, Abbe Lowell, a declarat că procurorul Weiss ar fi cedat presiunilor politice prin renunțarea la un acord de recunoaștere a vinovăției, menționând că fiul președintelui și-a plătit impozitele în timpul investigației.
În replică, Hunter Biden a negat vehement acuzațiile, denumindu-le pur și simplu "minciuni". În ciuda acestor declarații, rechizitoriul evidențiază în detaliu sumele și modul în care acestea au fost cheltuite, inclusiv aproximativ 680.000 de dolari pe "diverse femei" și aproape 190.000 de dolari pentru "divertisment pentru adulți".
Această nouă inculpare înseamnă că fiul preşedintelui, deja urmărit penal pentru deţinere ilegală de armă, ar putea fi judecat în două rânduri în anul următor, în timpul ce tatăl său va încerca să se facă reales la Casa Albă.
Un dosar jenant pentru preşedintele democrat, care se pregăteşte să se confrunte cu Donald Trump, predecesorul său în funcţie, care domină cursa de nominalizare republicană şi este implicat în numeroase dosare judiciare care îl vizează personal.
Aleşii republicani din Congres desfăşoară şi o anchetă pentru deschiderea unei proceduri de impeachment împotriva lui Joe Biden, pe motiv că acesta ar fi profitat de pe urma afacerilor controversate ale fiului său în străinătate. După ce s-a recuperat de dependenţa de droguri şi alcool, Hunter Biden se ocupă în prezent de pictură. Tatăl său a negat întotdeauna că ar fi implicat în afacerile fiului său, susţinându-l în public, notează Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
tepes
Dec 09, 2023
ce sa mai spuna mos basina ?? dupa toate acuzatiile procurorilor , dupa iohanis si colaca sau legendatul ciuca o fi putin de vina !!!????
Adauga comentariul tau