Polițistul, obligat să îl testeze pe șoferul cu sticle de băutură goale în mașină. Andreica: 'Garcea este puțin spus!'
Dimensiune font:
Ordonanța de Urgență privind suspendarea permiselor auto pentru refuzul testării cu DrugTest ar putea naște abuzuri și ar duce la apariția unor veritabili 'Garcea' în rândul polițiștilor. Una dintre prevederile aberante ale acestui act normativ este obligația polițistului rutier de a-i testa pe șoferi pentru consum de alcool și droguri, dacă observă în mașină doze sau sticle de băutură și urme de substanțe interzise.
Senatoarea USR Simona Spătaru spune despre OUG privind testarea antidrog a șoferilor că este „o ordonanță prost întocmită și care încalcă drepturile a 38 de șoferi din 100 în România“, care „nu poate să readucă în viață nici pe cei doi copii și nici să oprească următorii șoferi drogați sau băuți”, făcând referire la tragedia de la 2 Mai.
Potrivit senatoarei, „principala vină pentru un act normativ defectuos este a domnului Predoiu, care este ministrul de linie, la Ministerul de Interne, și aș spune obligatoriu și de avizul luat de la Ministerul de Justiție, doamna Gorghiu. De altfel, discutăm despre doi profesioniști ai dreptului, ceea ce face și mai grav gestul acesta de a arunca în piață o ordonanță de urgență cu efecte majore asupra dreptului omului, neconstituțională, prost scrisă, insuficient pusă în dezbatere pentru modificările aduse pe ultima sută de metri”, a adăugat Simona Spătaru
Andreica (Europol): 'Garcea este puțin spus!'
La rândul său, Cosmina Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol, întrebat cum a reușit să se strecoare o propunere aberantă în această ordonanță - precum obligativitatea testării șoferilor care au în mașină sticle de băutură -, Andreica a nuanțat că „Garcea este puțin spus“. „Vorbim despre niște aberații gândite la începutul lunii octombrie care iată produc efecte acum. Este vorba despre obligația impusă prin lege ca polițistul rutier, dacă vede în interiorul autoturismului un recipient de alcool, gol sau desfăcut, să fie obligat să supună șoferul la testarea etilotest. De aici putem vorbi despre tot felul de situații ipotetice (...) De aici putem ajunge de la o extremă la alta: Șoferii să fie opriți în timp ce își duc copiii la școală și să stea să fie testați, conducătorii auto profesioniști și așa mai departe“, a explicat Andreica.
Astfel, s-ar putea ajunge la situații în care persoanele care transportă în mașină recipiente goale de la băuturi alcoolice sau doze de bere, pentru a le duce la centrele de reciclare de exemplu, pentru returnarea garanției, să fie opriți în trafic și testați cu aparatul etilotest.
Monica Tatoiu: este o formă de a le permite polițiștilor să îți invadeze mașina
„Eu am suspiciuni rezonabile că asta este o formă de a le permite polițiștilor să îți invadeze mașina - că el trebuie să intre, să inspecteze mașina. Până acum legea spune că trebuie mandat să te percheziționeze. Treptat, de la Legea siguranței naționale - aia cu abuzurile, care a fost stopată, se încearcă să se dea instituțiilor de forță mai multe drepturi decât prevede o constituției democratică“, a afirmat Monica Tatoiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau