SCANDAL SEXUAL cu gimnaste și antrenorii lor: Fetele erau abuzate, maltratate, umilite și hărțuite
Dimensiune font:
Gimnastica belgiană este zguduită de un imens scandal după ce mai mulți antrenori au fost acuzați că au hărțuit sportivele pe care le antrenau.
Scandalul a apărut în contextul în care acest sport trece printr-o perioadă foarte bună, rezultatele obținute de sportive fiind mai mult încurajatoare. Numeroşi antrenori sunt acuzaţi că şi-au hărţuit şi intimidat elevele ani de zile, fără să fie trași la răspundere pentru aceasta, scrie agerpres.ro
Totul a plecat de la un interviu acordat de unul dintre cei mai titrați antrenori, olandezul Gerrit Beltman, care le-a antrenat pe cele mai bune gimnaste din Belgia de la începutul anilor 2000.
Profesorul a recunoscut că le-a maltratat și le-a umilit pe gimnaste, însă a precizat că acest lucru face parte din exigențele impuse de performanțele și obiectivele propuse la cel mai înalt nivel.
În opinia sa, gimnastica este un sport monahal, care implică zeci de ore de antrenament pe săptămână, cu un regim alimentar drastic, de la o vârstă foarte fragedă.
În aceste condiții, a afirmat profesorul, afirmații de genul „Eşti doar o vacă grasă, o leneşă, faci pe prinţesa, eşti o turistă” aveau scopul de a le motiva pe sportive.
Situaţia din gimnastica belgiană a fost confirmată de Aagje Van Walleghem şi Gaelle Mys, două sportive care au participat împreună la cinci Olimpiade. Ele au spus că au renunțat la sport deoarece au fost aduse în pragul depresiei şi că au avut nevoie de timp pentru a-şi reveni.
Dramatic este că aceste tehnici de hărţuire au funcţionat, iar gimnastica in Belgia a atins rezultate din ce în ce mai bune.
Gimnastica belgiană nu fost niciodată atât de performantă, graţie mai ales unor antrenori francezi astăzi contestaţi, care au pregătit-o pe Nina Derwael, campioană mondială la paralele şi cu şanse de medalie la JO de anul viitor, de la Tokyo.
După Jocurile de la Rio din 2016, Federaţia a decis ca antrenorilor să li se alăture un psiholog, care să se ocupe de derapaje. Filosofia însă nu s-a schimbat. Pe primul loc au fost puse rezultatele, iar mai apoi starea psihică a sportivelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau