VIDEO/Urmărire ca-n filme. Goana nebună după pa un șofer care a fugit de Poliție, în Iași. De ce a încercat să scape
Dimensiune font:
Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Iași, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, s-a procedat la urmărirea autoturismului, care a fost identificat abandonat pe raza municipiului Iași. La volan era un client vechi a politiei....un tanar de 30 de ani, din municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Era condamnat 1 an și 6 luni cu suspendare pentru aceleași fapte, adică alcool și conducere fără permis. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau