70% dintre angajatori au în plan să aducă personal non-UE
Dimensiune font:
Candidaţii din Nepal şi Sri Lanka se află în topul preferinţelor angajatorilor din România, respectiv 48% dintre aceştia şi-au manifestat intenţia de a angaja personal non-UE din Nepal, iar 26% din Sri Lanka * angajarea de personal non-UE se concentrează, în principal, în zona de producţie, IT, logistică, HoReCa şi curierat
Circa trei sferturi dintre companiile din România (70%), cu activităţi în producţie, IT, HoReCa, agricultură sau construcţii, intenţionează să angajeze personal din ţări non-UE, arată rezultatele studiului „HR Insights”, realizat de Asociaţia Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU).
Potrivit sursei citate, 46% dintre respondenţi au arătat că estimează o uşoară creştere a numărului de angajaţi pentru anul curent, iar 6% se aşteaptă ca acest număr să înregistreze creşteri considerabile, în timp ce 31% spun că numărul de angajaţi se va menţine cel puţin la acelaşi nivel.
Din studiul AFSRU reiese faptul că 70% din totalul companiilor chestionate au în plan să angajeze personal non-UE, respectiv între 1 şi 50 astfel de persoane.
În acest context, 83% dintre participanţii la cercetarea de specialitate, care au recrutat personal din statele non-UE, consideră cadrul legislativ birocratic şi descurajant ca fiind cel mai mare obstacol în demersul lor. De asemenea, 57% dintre organizaţii susţin că un alt impediment este reprezentat de costul total de aducere şi menţinere a forţei de muncă, în timp ce imposibilitatea verificării procedurilor de recrutare a agenţiei specializate din ţara de origine este văzută ca un obstacol în angajarea de personal non-UE de către 17% dintre respondenţi. „Dificultăţile apar şi în integrarea acestora, în special din cauza diferenţelor culturale, dar şi din cauza faptului că multe dintre certificările din ţara de origine nu sunt recunoscute în România”, notează realizatorii studiului citat.
Conform datelor centralizate, candidaţii din Nepal şi Sri Lanka se află în topul preferinţelor angajatorilor din România, respectiv 48% dintre aceştia şi-au manifestat intenţia de a angaja personal non-UE din Nepal, iar 26% din Sri Lanka. Angajarea de personal non-UE se concentrează, în principal, în zona de producţie, IT, logistică, HoReCa şi curierat.
În acelaşi timp, printre ţările din care angajatorii români le vizează pentru aducerea de lucrători pentru proiectele în derulare se află: India, Ucraina, Filipine, Pakistan, Bangladesh, Vietnam, Turcia, Indonezia, Brazilia, Mexic şi Emiratele Arabe Unite (UAE).
Statistica oficială relevă faptul că, în ultimii ai, contingentul de personal non-UE a crescut considerabil, în România, de la 5.500 în perioada 2015 - 2016 la 100.000, în 2023.
Studiul AFSRU a fost realizat în perioada august - septembrie 2023, pe un eşantion de 160 de respondenţi, companii din sectorul privat care folosesc sau ar putea folosi muncă temporară. Din totalul celor intervievaţi, 40% ocupă roluri de top-management, 32% de middle-management, iar 28% sunt specialişti în Resurse Umane (HR).
Asociaţia Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane este o organizaţie non-profit înfiinţată în luna iunie a anului 2010 de către cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor de resurse umane. Adina MARCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau